• LUNI, 13 MARTIE 2017

    HOROSCOPUL banilor. ACESTEA sunt zodiile care se îmbogățesc!

    Cu toții suntem influențați într-un fel sau altul de caracteristicile semnului astral. Unii nativi au mare succes la bani, în timp ce alții sunt mai norocoși când vine vorba de alte capitole. 

    Atunci, când vine vorba de segmentul financiar, cei mai mulți dintre cei care s-au remarcat pe acest plan prezintă aspecte ale unui anumit semn zodiacal. 

    Publicaţia Forbes a realizat un clasament cu miliardarii lumii în funcţie de zodie, concluzia fiind aceea că cei mai mulţi sunt născuţi sub semnul zodiacal Fecioară – din 793 de miliardari, 12% sunt ghidaţi de calităţile zodiei Fecioară.

    Apoi, în ordine descrescătoare urmează Berbecii, Vărsătorii, Scorpionii.

    Pe de altă parte, există astrologi care susţin, dincolo de clasamentul Forbes, că cei mai predipuşi la bogăţie sunt, de fapt, nativii din Peşti.

    Află, mai joc, care sunt principalele caracteristici, atunci când vine vorba de bani, pentru fiecare zodie în parte!

    Berbec
    Cei mai mulţi Berbeci au puterea de a construi, de a organiza sau reorganiza, de a pune bazele unor politici reformatoare şi se nasc cu simţul leadership-ului. Ceea ce, fără doar şi poate, îi face capabili de mari averi.

    Cel născut în Berbec este omul momentului, pentru el nu există "lăsăm pe mâine" sau "lăsăm deciziile pe seama altora".

    Le place să se impună în faţa celor mai slabi cu forţa şi nepăsarea caracteristică – sunt pioneri, iniţiatori care nu ţin cont de ceilalţi.

    Un Berbec celebru, născut pentru a face bani, este fondatorul Ikea Ingvar Kamprad. Principiul după care se ghidează este "fă de unul singur".

    Un alt Berbec care garantează tendinţa spre îmbogăţire a Berbecilor este Steve Ballmer de la Microsoft.

    Taur
    Statornicul Taur nu este recunoscut pentru norocul de bani, dar el iubeşte confortul şi va lupta să îl aibă, măcar, în proporţii moderate.

    Poate tocmai pentru că sunt "prea cu picioarele pe pământ", Taurii nu riscă aproape niciodată şi, implicit, nici nu vor câştiga prea mult.

    Cel născut sub semnul Taur va excela în medii unde îşi poate aplica raţionamente logice şi extrem de bine calculate, va câştiga respectul şi stima celorlalţi, nu va risipi, dar, aşa cum am mai spus, nici nu se vor îmbogăţi.

    Există totuşi un milionar celebru născut sub semnul zodiacal Taur şi el este cofondatorul celei mai cunoscute băuturi energizante…

    Citește aici continuarea!

    COMENTARII

    Horoscop de weekend. Iată ce au pregătit astrele pentru zilele de 24 și 25 februarie 2018

    acum 14 ore

    Astrologii spun că urmează un weekend relaxant pentru nativi. Timp petrecut în familie, regăsire, dar sunt și câteva avertismente. Iată, așadar, horosocpul pentru weekendul 24-25 februarie 2018.  ZODIA BERBEC Weekend-ul acesta foloseste-l pentru a fi alaturi...

    Zodii compatibile în iubire. Acești nativi vor forma cupluri cu adevărat fericite

    acum 1 zile

    Care sunt zodiile compatibile în iubire poți afla din articolul de mai jos.

    Horoscop săptămâna 26 februarie - 4 martie 2018. Această zodie poate începe o frumoasă poveste de iubire

    acum 1 zile

    Ce spun specialiștii pentru fiecare zodie în parte aflați din horsocopul pentru săptămâna 26 februarie - 4 martie 2018.

    Horoscopul zilei joi, 22 februarie 2018. Avertismentul zilei: nu cheltuiți sume mari de bani

    acum 2 zile

    Pentru ziua de joi, 22 februarie 2018, specialiștii au un avertisment: atenție la cheltuieli! Ziua de 22 februarie este una favorabilă familiei, planurilor pentru casă, pentru cuplu. ZODIA BERBEC S-ar putea sa va preocupe in mod special caminul si eventualele reparatii sau...

    Ferește-te de aceste zodii! În relația de cuplu nu vei fi deloc fericită alături de acești nativi

    acum 2 zile

    Conform astrologilor, sunt anumite zodii care nu pot face casă bună împreună. Care sunt zodiile incompatibile în relația de cuplu vei afla din acest articol.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »