Dovada că sunt un cuplu perfect. Gokberk Demirci publică o fotografie identică cu cea a iubitei lui

Publicat pe 13.04.2021 la 10:59 Actualizat pe 14.04.2021 la 15:55

Gokberk Demirici este un celebru actor de origine turcă, care și-a câștigat notorietatea internațională prin intermediul serialului Jurământul. Pe platourile de filmare ale aceluiași serial, Demirici a întâlnit-o și pe femeia care i-a furat inima, Ozge Yagiz. Dovada că cei doi formează un cuplu perfect.

Gokberk Demirci și Ozge Yagiz în serialul Jurământul, interpretând rolul lui Emir, respectiv Reyhan

TV Happy

Urmărește-l pe Gokberk Demirci de luni până miercuri, de la 20:00, în serialul „Jurământul”, de pe Happy Channel!

Gokberk Demirci, cel care îl interpretează pe Emir în “Jurământul”, s-a născut la 20 octombrie 1989, în Izmit, Turcia. El a luat parte la lecțiile de actorie de la Teatrul Cengiz Küçükayvaz. Actorul a debutat în 2006, în serialul "Arka Sokaklar". Gokberk a devenit cunoscut pentru rolurile sale din “Hayatımın Aşkı” (2016) și “Jurământul” (2019). Pe lângă cariera de actor pe care și-a construit-o, Gokberk este cunoscut și pentru cea de model.

Superbul actor a pus pe jar milioane de fane prin intermediul paginii lui de Instagram. Gokberk iubește să pozeze, motiv pentru care are și o carieră în domeniul modelingului.

Fotografia lui Gokberk Demirci care le-a atras atenția fanilor

Frumoasa poveste de dragoste dintre protagoniștii serialului “Jurământul” a topit inimile tuturor fanilor din întreaga lume. Urmăritorii producției turcești au sperat la o continuare a poveștii de iubire și dincolo de micul ecran.

Între cei doi s-a creat o chimie și o legătură instantă, motiv pentru care transpunerea conexiunii dintre Ozge și Gokberk în cadrul personajelor interpretate a fost un atuu pentru producție. Deși există o diferență de vârstă între cei doi actori, acesta nu a reprezentat un empediment considerabil în relația lor, din contra.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De curând Ozge Yagiz și Gokberk Demirci și-au acordat puțin timp de relaxare în aer liber pentru a petrece mai mult timp împreună departe de camera de filmat. Cu toate acestea, un alt lucru le-a atras atenția fanilor și mai mult. Cei doi actori s-au fotografiat în aceeași ipostază, semn că sunt cuplul perfect. Dacă de curând, Ozge a postat o poză cu această de pe marginea unei stângi, bucurându-se de aerul curat, aceeași fotografie a apărut și pe profilul lui Gokberk, în același lor și aceeași ipostază.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ceea ce confirmă faptul că cei doi îndrăgostiți petrec din ce în ce mai mult timp împreună și au grijă unul de celălalt. Având în vedete că atât Ozge, cât și Demirci au publicat aceeași fotografia, escapada celor doi a fost un succes pe care au vrut să-l împărtășească și cu fanii lor.

Un lucru este clar, iubirea dintre cei doi este mai mult decât clară, motiv pentru care își doresc să împărtășească cât mai multe din frumoasa lor poveste de dragoste pe rețelele de socializare.

Citește și: Cum arată Cesar Evora la vârsta de 61 de ani Cele mai frumoase piese din serialele turcești. Melodiile de care te vei îndrăgosti de la primele acorduri

În articolul

Dovada că sunt un cuplu perfect. Gokberk Demirci publică o fotografie identică cu cea a iubitei lui

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate mentală. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
a1.ro
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
HelloTaste.ro
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Catine
5 semne că pielea ta este stresată. Care sunt recomandările specialiștilor
useit.ro
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu inteligență artificială
as.ro
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
MediCOOL
Câte ouă poți mânca pe săptămână. Cum afectează numărul lor nivelul colesterolului
Spynews
Rețetă de prăjitură cu mango și mere. Un desert ideal pentru weekend
DeParinti
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți educa micuțul în mod corect
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale mesteacănului. La ce se folosesc
HelloTaste
Fursecuri nor cu lămâie. Cele mai fragede și mai aromate prăjiturele
x