E oficial: părinții au un copil FAVORIT, și nu e CINE credeai TU! Acest STUDIU te vizează, dacă mai ai frați sau surori

Publicat pe 12.04.2016 la 14:09 Actualizat pe 12.04.2016 la 14:20

Studiul realizat de revista Journal of Family Psychology demonstrează că, deși nu o vor admite nici în ruptul capului, părinții noștri au un fiu sau o fiică preferată!

hepta

Studiul realizat de revista Journal of Family Psychology demonstrează că, deși nu o vor admite nici în ruptul capului, părinții noștri au un fiu sau o fiică preferată!

Și chiar dacă adulții se străduiesc să păstreze un echilibru între copiii lor, știința demonstrează că acest lucru este imposibil!
Însă care este cel/cea favorizată? Deși tindem să credem că ”Prâslea”, adică cel mai mic dintre frați, este răsfățatul familiei, judecata este o totală eroare! Dimpotrivă,
cel/cea pentru care părinții sunt dispuși să ofere mai mult din toate, va fi mereu…întâiul născut!

Studiul realizat pe o perioadă de trei ani a inclus 384 adolescenți, și pe părinții acestora! La final, rezultatele au fost clare: 65% dintre mame au un copil preferat, la fel și în cazul a 70% dintre tați. În majoritatea situațiilor, preferatul a fost primul născut, fie fată, fie băiat!

De asemenea, psihologii trag și un semnal de alarmă, fiind de părere că un astfel de comportament din partea părinților, le poate afecta grav personalitatea copiilor, care se simt ”defavorizați”.

În articolul

E oficial: părinții au un copil FAVORIT, și nu e CINE credeai TU! Acest STUDIU te vizează, dacă mai ai frați sau surori

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Comandă-record la o terasă de 1 Mai. Câţi mici a putut să cumpere un român
a1.ro
Vlad Gherman, imaginea la bustul gol care a încins imaginația fanelor. Cum s-a fotografiat cu o lună înainte de nuntă
HelloTaste.ro
Friptură de miel cu vin și usturoi. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Cât timp se fierb ouăle pentru Paște, înainte de a fi vopsite. Trucuri ca să iasă perfecte
useit.ro
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la competitorul X
as.ro
Averea lui Ionuţ Negoiţă a „explodat”! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
MediCOOL
Simptomul mai puțin cunoscut de cancer colorectal pe care ar trebui să-l urmărești
Spynews
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște
DeParinti
Tot ce trebuie să știi despre piciorul plat sau platfus: cauze, diagnostic și tratament
MediCOOL
Beneficiile consumului de migdale. Motive pentru a le include în dieta ta
HelloTaste
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri
x