• MIERCURI, 20 IANUARIE 2016

    PE CUVÂNT cu Ana Iorga este un mic curs de supravieţuire a limbii române în jungla de astăzi.

     În fiecare duminică, de la ora 17.40, în cadrul emisiunii Secvențial, Ana Iorga vă prezintă PE CUVÂNT, un mic curs de supravieţuire a limbii române în jungla de astăzi. 

    Într-o lume în care vorbim tot mai neîngrijit, noi încercăm să recuperăm buna-cuviinţă faţă de cuvântul scris şi rostit. Pentru că felul în care vorbim ne recomandă sau ne descalifică în societate. 

    Aflăm împreună care sunt cele mai frecvente greşeli de gramatică şi cum le putem evita. Vorbim despre cuvinte vechi şi cuvinte la modă, despre expresii pe care le folosim, dar nu ştim exact ce înseamnă, despre cuvinte argotice şi formule elegante, despre clişee şi vorbe de duh. 

    Pe cuvânt este o promisiune. Să nu ignori gramatica şi regulile, să-ţi cântăreşti cuvintele şi să le înşiri cu folos, pentru că vorbele tale te definesc. Eşti aşa cum vorbeşti. 

    Ana Iorga
     este doctor în lingvistică al Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din cadrul Academiei Române. A studiat Literele la Universitatea din Bucureşti, a absolvit masteratul de Studii avansate în lingvistică (2010), iar în timpul masteratului şi al doctoratului a studiat şi în Franţa, la Universităţile Paris XIII şi Paris VIII. A predat cursuri de limba română pentru studenţii străini, la Universitatea din Bucureşti. 

    În perioada 2009-2012, a participat la mai multe proiecte ale CNA, în care a fost urmărită calitatea limbii române vorbite şi scrise la posturile de radio şi de televiziune din România. 

    În 2015, a primit Premiul Academiei Române pentru contribuţia la cartea The Grammar of Romanian, realizată de o echipă de lingvişti români şi apărută, în 2013, la Oxford University Press. 

    Din 2011 este şi reporter de televiziune.

    COMENTARII

    Antrenorul sportivei se ține de glume: ”Simona Halep a ajuns pe Broadway”

    acum 1 ore

    Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a publicat un mesaj pe internet o imagine cu un imens afis cu chipul sportivei, amplasat pe celebrul Broadway.

    Îi vedeam la ALTAR, dar S-AU DESPĂRȚIT! Ei și-au spus ”ADIO înainte de nuntă

    acum 2 ore

    S-au iubit cu pasiune, au fost impreuna ani de zile si, cand asteptam sa anunte nunta, si-au luat ”Adio”. Iata cuplurile cares-au despartit inainte de a ajunge la altar.

    Casa producătorului serialului ”Beverly Hills 90210” e de vânzare! Cum arată palatul de 150 de milioane de dolari?

    acum 4 ore

    Familia producatorului Aaron Spelling, decedat in 2006, a scos la vanzare palatul creatorului renumitului serial ”Beverly Hills 90210”.

    Cele mai AMUZANTE momente de la ”Mireasă pentru fiul meu”

    acum 8 ore

    Lafinalul sezonului cinci al reality show-ului ”Mireasa pentru fiul meu” va propunem o intoarcere in timp. Un colaj cu cele mai amuzante momente, de la inceput si pana la terminarea sezonului.

    Un moment plin de emoție la ”Mireasă pentru fiul meu”: dansul mirilor

    acum 9 ore

    După ce au spus ”Da”, cuplurile ajunse in finala ”Mireasa pentru fiul meu” au plutit pe ringul de dans.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Neatza cu Razvan si Dani

    neatza.a1.ro


    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro