Care este numele real al lui „Cuza”, de la „Noaptea Târziu” și de unde i se trage porecla

Publicat pe 17.02.2017 la 11:37 Actualizat pe 17.02.2017 la 13:21

Dupa ce a parodiat artistii autohtoni, a venit timpul sa treaca prin transformari incredibile.

„Cuza”, solistul trupei “Noaptea Târziu”, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor descoperi, din 18 februarie, ora 20.00, în postura de concurent al show-ului “Te cunosc de undeva!”, a dezvăluit în ce condiții a ajuns să fie cunoscut sub acest nume.

“Când eram în clasa a patra, am jucat într-o scenetă la serbarea școlii și am fost Cuza. Am avut o singură replică (râde), dar probabil atât de bine sau atât de prost am zis-o, că am rămas cu această poreclă”, spune cel mai tânăr concurent al celui de-al unsprezecelea sezon al show-ului transformărilor.

„Cuza”, care în buletin se numește Iulian-Adrian Popescu, spune și cum i-au ales părinții numele real. “Ai mei parcă au fost luați prin surprindere când a trebuit să îmi pună numele, pentru că le port amândurora prenumele, Iulian-Adrian, mama fiind Iuliana. Al cui este al doilea vă prindeți voi” (râde), mai spune solistul de la “Noaptea Târziu”.

Care este primul personaj pe care “Cuza” îl va imita în show-ul transformărilor, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 18 februarie, de la ora 20.00, în debutul noului sezon “Te cunosc de undeva!”.

În articolul Care este numele real al lui „Cuza”, de la „Noaptea Târziu” și de unde i se trage porecla:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
O mamă povesteşte cum a reacţionat când fiica ei de 16 ani i-a spus că se droghează
observatornews.ro
O mamă povesteşte cum a reacţionat când fiica ei de 16 ani i-a spus că se droghează
Cum a răspuns Andrei Beleuț de la Mireasa acuzațiilor aduse de Ande: „Chestiile acestea nu mai funcționează la mine”
a1.ro
Cum a răspuns Andrei Beleuț de la Mireasa acuzațiilor aduse de Ande: „Chestiile acestea nu mai funcționează la mine”
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
useit.ro
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Fiica lui Ion Țiriac s-a fotografiat cu „cel mai bun prieten” și și-a luat prin surprindere fanii
as.ro
Fiica lui Ion Țiriac s-a fotografiat cu „cel mai bun prieten” și și-a luat prin surprindere fanii
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
MediCOOL
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
Decizia luată de Alberto după certurile cu Paula. Concurenta a dezvăluit ce afirmație a dezamăgit-o
Spynews
Decizia luată de Alberto după certurile cu Paula. Concurenta a dezvăluit ce afirmație a dezamăgit-o
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
MediCOOL
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x