Dezvăluiri incredibile despre cariera artistei Whitney Houston: "Nu a ştiut în ce se bagă"

Publicat pe 17.06.2017 la 11:55 Actualizat pe 17.06.2017 la 12:08

Whitney Houston a fost simplu “Nippy din Newark”, o fata naiva, nepregatita pentru glorie.

hepta.ro

Documentarul "Can I Be Me", regizat de Nick Broomfield, urmăreşte cum Whitney Houston a trecut de la un copil precoce la una dintre cele mai faimoase cântăreţe din toate timpurile, în timp ce se lupta cu dependenţa de droguri şi alcool până la moartea sa din 2012.

Înainte de milioanele de discuri vândute, sutele de premii şi ovaţii internaţionale, Whitney Houston a fost simplu “Nippy din Newark”, o fată naivă, nepregătită pentru glorie.

Ea nu a ştiut în ce se bagă, era atât de frumoasă şi poţi vedea cât se distra”, a declarat regizorul Nick Broomfield pentru Reuters.
Broomfield a adăugat: “A fost supranumită, aşa cum ştiţi, prinţesa Americii. De fapt, era din Newark. Era “nippy” din Newark, din ghetou, unde erau cele mai multe conflicte interetnice după Los Angeles din toată America”.

Regizorul a căutat prin arhive timp de doi ani şi a discutat cu apropiaţi ai artistei. Astfel, a aflat că a început să cânte într-un cor bisericesc din New Jersey, la vârsta de 11 ani, şi că a fost descoperită într-un club de noapte, în anii 80, de producătorul Clive Davis, care a ghidat-o în carieră.

Withney Houston a cunoscut gloria odată cu hit-urile "I Will Always Love You" - care a fost şi coloana sonoră a primului ei film, "The Bodyguard", alături de Kevin Costner, în 1992, şi "The Greatest Love of All".

Whitney Houston a murit, la vârsta de 48 de ani, într-o cameră din hotelul The Beverly Hilton, în California, în anul 2012, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy.

Interpreta a vândut aproximativ 200 de milioane de albume în întreaga lume şi a avut şapte hituri consecutive pe primul loc în Billboard Hot 100, un record pe care îl împarte cu Madonna.

Între premiile obţinute de artistă se numără şase Grammy, două Emmy, 30 Billboard Music Awards şi 22 American Music Awards.
Whitney Houston a lansat, de-a lungul carierei sale, albume precum ”Whitney Houston” (1985), ”Whitney”(1987), ”I'm Your Baby Tonight” (1990), ”My Love Is Your Love” (1998), ”Whitney - The Greatest Hits” (2000), ”Just Whitney” (2002), ”One Wish: The Holiday Album” (2003), ”The Ultimative Collection” (2007) şi ”I Look to You” (2009).

Artista a avut apariţii şi în filme - ”Waiting To Exhale” (1995), ” The Preacher's Wife” (1996) şi ”Cinderella” (1997).

Dincolo de cariera de succes, Whitney Houston a avut o căsnicie turbulentă cu rapperul Bobby Brown şi a avut probleme cu consumul de droguri.

Fiica ei, Bobbi Kristina Brown, a murit pe 26 iulie 2015, la vârsta de 22 de ani, după ce a petrecut mai multe luni în comă. Ea a fost găsită în stare de inconştienţă, fără să reacţioneze la stimulii externi, în cada din reşedinţa ei din Atlanta, în ianuarie 2015. Bobbi Kristina Brown a murit înecată, pe fondul consumului de droguri şi alcool.

Bobbi Kristina Brown a fost înmormântată lângă mama ei, pe 3 august 2015, într-un cimitir din statul american New Jersey.

În articolul Dezvăluiri incredibile despre cariera artistei Whitney Houston: "Nu a ştiut în ce se bagă":
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Stațiunea de pe litoral unde meniul zilei costă 40 de lei, iar cazările sunt încă ieftine
observatornews.ro
Stațiunea de pe litoral unde meniul zilei costă 40 de lei, iar cazările sunt încă ieftine
„Furnicuțele”, invitată Anca Țurcașiu. De ce a fost interzisă vedeta pe vremea lui Ceaușescu, povestea pe care puțini o știu
a1.ro
„Furnicuțele”, invitată Anca Țurcașiu. De ce a fost interzisă vedeta pe vremea lui Ceaușescu, povestea pe care puțini o știu
Happy Channel
HelloTaste.ro
Happy Channel
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
useit.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Ce i-a putut dezvălui Sorin Grindeanu lui Gigi Becali, după ce Guvernul Veștea a picat: „Nu-mi vine să cred”
as.ro
Ce i-a putut dezvălui Sorin Grindeanu lui Gigi Becali, după ce Guvernul Veștea a picat: „Nu-mi vine să cred”
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
MediCOOL
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Care este numele real al soției lui Luis Gabriel. Toată lumea o știe drept Haziran, dar nu o cheamă așa
Spynews
Care este numele real al soției lui Luis Gabriel. Toată lumea o știe drept Haziran, dar nu o cheamă așa
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
DeParinti
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Happy Channel | V2
HelloTaste
Happy Channel | V2
close
x