“Fructul oprit”, lider de audiență la nivelul întregii țări: aproape douã milioane de telespectatori au urmărit episodul 16

Publicat pe 13.12.2018 la 12:17 Actualizat pe 13.12.2018 la 12:21

Aproape douã milioane de telespectatori, la nivel național, au ales să urmărească serialul ”Fructul Oprit”, difuzat la Antena 1.

Penultimul episod al serialului “Fructul oprit” din acest an, difuzat aseară la Antena 1, a adus în fața publicului numeroase momente surprize și răsturnări de situație. Episodul cu numărul 16 din noul sezon al producției a fost pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor, pe segmentul național, fiind lider de audiență la nivelul întregii țări.

Hotărâți să lupte pentru povestea lor de iubire, Ana (Cristina Ciobănașu) și Ioan (Vlad Gherman) au făcut încă un pas în relația lor. Cu ajutorul psihologului Mircea (Mihai Călin), Ana i-a spus adevărul fetiței sale, Mara (Maria Nicole). “Mara, știu că e greu de înțeles, dar mami și tati vor divorța”, este vestea pe care o primește micuța.

Magda (Maia Morgenstern) încearcă să-l apropie pe Ioan de tatăl său, Marius Cristescu (Bogdan Stanoevici). “De ce vrei să-l pedepsești pe el pentru ceva ce nici nu a știut?(…)Vrei să dai în cineva? Dă în mine!”, îi spune Magda lui Ioan, iar Cristescu încearcă să-i explice acestuia situația: “Dacă aș fi știut, aș fi rămas lângă voi toată viața!”.

După aproape șase ani de la tragedia care le-a marcat viața, Petru Caragea (Bogdan Iancu) îi face o mărturisire importantă lui Alex (Petru Păun).

“Mă gândesc oare cum ar fi decurs lucrurile dacă nu-i spuneam de tine și de Sonia (…) Cumva, și din cauza mea a murit tata”, îi recunoaște el.

De frică să nu-și piardă copilul, Sonia (Michaela Prosan) acceptă propunerea lui Adrian (Bogdan Albulescu) de a se căsători religios. “Mă mărit iar cu tine, dar asta nu înseamnă că te iubesc”, îi spune ea. După aproape șase ani, Sonia îmbracă din nou rochia de mireasă. “Wow! Ești frumoasă ca o prințesă!”, este reacția Marei când o vede îmbrăcată așa.

Dacă Sonia și Adrian vor duce până la capăt pregătirile pentru nuntă și vor ajunge ei împreună în fața altarului, dacă va renunța sau nu Alex la femeia iubită, ce va face Ioan cu privire la tatăl său, Marius Cristescu, cum va evolua povestea lui și a Anei de iubire, toate aceste întrebări își vor găsi răspunsul săptămâna viitoare, miercuri – 19 decembrie, de la ora 20.00, când Antena 1 va difuza ultimul episod al producției “Fructul oprit” din acest an.

Aseară, la nivel național, Antena 1 a fost lider de audiență pe intervalul difuzării serialului (20:00-22:59), obținând o cotă de piață de 18.6% și un rating mediu de 8.7 procente, în vreme ce locul al doilea a fost ocupat de Pro TV, care a avut o cotă medie de piață de 16.9% și un rating mediu de 7.9 procente.

În minutul de aur (21:22) aproape douã milioane de telespectatori, la nivel national, au ales să urmărească serialul difuzat la Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-ul National

Perioada 12 decembrie 2018

În articolul “Fructul oprit”, lider de audiență la nivelul întregii țări: aproape douã milioane de telespectatori au urmărit episodul 16:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
"Banii mei sunt banii mei". Cum negociază tinerii nota de plată la prima întâlnire
observatornews.ro
"Banii mei sunt banii mei". Cum negociază tinerii nota de plată la prima întâlnire
Horoscop săptămânal 11 mai – 17 mai 2026. Zodiile au parte de o perioadă plină de surprize
a1.ro
Horoscop săptămânal 11 mai – 17 mai 2026. Zodiile au parte de o perioadă plină de surprize
Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
HelloTaste.ro
Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
useit.ro
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
Rică Răducanu nu mai primește rentă viageră de la Rapid. Care e motivul: „Aveam 1500 lei”
as.ro
Rică Răducanu nu mai primește rentă viageră de la Rapid. Care e motivul: „Aveam 1500 lei”
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
MediCOOL
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător
DeParinti
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător
Beneficiile consumului de fenicul. Ce proprietăți are această legumă
MediCOOL
Beneficiile consumului de fenicul. Ce proprietăți are această legumă
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
HelloTaste
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
close
x