VIDEO: Madonna, declarație halucinantă: "Sunt FURIOASĂ! M-am gândit mult să arunc în aer Casa Albă"

Publicat pe 23.01.2017 la 10:02 Actualizat pe 23.01.2017 la 10:08

Ca urmare a discursului dur al cantaretei, Secret Service a transmis ca o va cerceta pe Madonna.

hepta.ro

Se știe că nu este o simpatizantă a noului președinte SUA, Donald Trump, și nu se sfiește să arate asta. Madonna a făcut, recent, o declarație halucinantă.

Peste două milioane de oameni au luat parta la manifestaţiile anti-Trump organizate în mai multe oraşe din Statele Unite.

La Washington, Madonna le-a spus femeilor aflate la protest că s-a gândit mult să arunce în aer Casa Albă, dar e conştientă că asta nu va schimba faptul că Donald Trump este acum noul preşedinte. După discursul cântăreţei, Serviciul Secret a transmis că va începe o investigaţie.

Cu căciuli sau pălării roz pe cap, peste două milioane de persoane, majoritatea femei, au participat sâmbătă, în Statele Unite, la “Marşurile femeilor”, organizat pentru apărarea drepurilor civile şi împotriva preşedintelui republican Donald Trump, potrivit AFP.

La Marşul Femeilor de la Washington mai multe vedete au ţinut discursuri anti-Trump.

Actriţa Amy Schumer a fost cea care a prezentat-o pe Madonna la protestul femeilor de la Washington.

"Bine aţi venit la revoluţia dragostei, la rebeliune, la refuzul nostru de a accepta această nouă epocă a tiraniei. Nu suntem doar noi femeile în pericol, ci toţi cei marginalizaţi", a spus Madonna.

Cântăreaţa a continuat îndemnând mulţimea să nu renunţe la luptă, să fie uniţi.

"Binele nu a câştigat alegerile, dar binele va învinge în final. Suntem departe de final, cu acest marş începe povestea noastră. Revoluţia începe aici, cu lupta pentru dreptul de a fi liber, de a fi egali. Să mărşăluim împreună în întuneric şi să le arătăm că nu ne e frică, că nu suntem singuri, că nu renunţăm, că este o putere în unitatea noastră", a transmis ea femeilor aflate la protest.
Madonna a continuat cu unul dintre cele mai dure discursuri la adresa noii conduceri de al Casa Albă.

"Detractorilor care cred că acest marş nu va duce la nimic: "Fuck you!", a strigat ea. "Este începutul unei schimbări care se cere, care cere sacrificii, care ne va îndemna să facem alegeri diferite", şi le-a strigat celor prezenţi: "Sunteţi pregătiţi?", i-a întrebat ea pe manifestanţi. "Da, suntem pregătiţi", au răspuns mulţimile.

"Sunt furioasă. M-am gândit să arunc în aer Casa Albă", a adăugat cântăreaţa. "Dar ştiu că asta nu va schimba nimic. Nu putem cădea pradă disperării. Trebuie să ne iubim unul pe altul, altfel murim. Aleg dragostea. Sunteţi de acord cu mine?", şi le-a cerut manifestanţilor să strige: "Alegem dragostea!", au continuat femeile.

Madonna a cântat în final piesa "Express Yourself", dar şi o alta dedicată noii guvernări de la Casa Albă - "I'm Not Sorry".

Ca urmare a discursului dur al cântăreţei, Secret Service a transmis că o va cerceta pe Madonna, potrivit DailyMail.

O jumătate de milion de oameni a participat la protestele de sâmbătă din Statele Unite, potrivit CNN. Alte 600 de manifestaţii anti-Trump au avut loc peste tot în lume, cu un milion de participanţi în total, anunţă DailyMail.

Vezi, mai jos, video!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În articolul VIDEO: Madonna, declarație halucinantă: "Sunt FURIOASĂ! M-am gândit mult să arunc în aer Casa Albă":
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
O mamă povesteşte cum a reacţionat când fiica ei de 16 ani i-a spus că se droghează
observatornews.ro
O mamă povesteşte cum a reacţionat când fiica ei de 16 ani i-a spus că se droghează
Cum a răspuns Andrei Beleuț de la Mireasa acuzațiilor aduse de Ande: „Chestiile acestea nu mai funcționează la mine”
a1.ro
Cum a răspuns Andrei Beleuț de la Mireasa acuzațiilor aduse de Ande: „Chestiile acestea nu mai funcționează la mine”
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
useit.ro
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Fiica lui Ion Țiriac s-a fotografiat cu „cel mai bun prieten” și și-a luat prin surprindere fanii
as.ro
Fiica lui Ion Țiriac s-a fotografiat cu „cel mai bun prieten” și și-a luat prin surprindere fanii
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
MediCOOL
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
Decizia luată de Alberto după certurile cu Paula. Concurenta a dezvăluit ce afirmație a dezamăgit-o
Spynews
Decizia luată de Alberto după certurile cu Paula. Concurenta a dezvăluit ce afirmație a dezamăgit-o
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
MediCOOL
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x