Noile reglementări în ceea ce privește produsele cu tutun

Publicat pe 07.02.2020 la 09:06 Actualizat pe 07.02.2020 la 09:16

O nouă modificare a legilor tutunului va intra în vigoare din 20 mai 2020, în toate țările din Uniunea Europeană. Aceasta se referă la interzicerea comercializării tuturor produselor de tutun care conțin mentol.

O nouă modificare a legilor tutunului va intra în vigoare din 20 mai 2020, în toate țările din Uniunea Europeană. Aceasta se referă la interzicerea comercializării tuturor produselor de tutun care conțin mentol. Directiva UE a devenit aplicabilă în statele membre încă din 2016, însă doar din acest an se va interzice comercializarea și vânzarea țigărilor mentolate. Iată ce trebuie să știi:

Ce înseamnă această schimbare pentru consumatori

Dacă obișnuiai să consumi astfel de produse, trebuie să știi că va deveni imposibil să le mai găsești pe piață, inclusiv în punctele duty-free, iar vânzarea acestora trebuie să înceteze până la data de 20 mai. Asta înseamnă că va trebui să găsești alternative sau să renunți la fumat. Directiva de la nivelul UE vine ca pas final al unui proces amplu de descurajare a fumatului în rândul tinerilor, în special prin restricționarea produselor cu diferite arome.

Produsele care intră în această categorie

Interzicerea de comercializare și vânzare nu se aplică doar la țigările mentolate clasice, dar și la cele de tip slim, la tutunul de rulat și la țigaretele cu capsulă. Acestea trebuie scoase de la vânzare de toți comercianții, indiferent de tipul de magazin. Conform statisticilor, acest tip de produse de tutun este cel mai popular în Finlanda, Danemarca și Marea Britanie. Nicio țară de la nivelul Uniunii Europene nu va fi scutită de implementarea acestei noi legi.

Excepțiile

Anumite produse precum cele cu tutun încălzit sau țigările electronice sunt exceptate de la directiva care urmează să fie aplicată. Însă, în ceea ce privește țigările electronice, fiecare țară din Uniunea Europeană poate implementa propriile legi cu privire la acestea. De asemenea, nici plasturii sau gumele cu nicotină nu intră sub incidența Directivei UE și nu vor exista restricții nici în ceea ce privește aromele.

Așadar, până la data de 20 mai 2020, trebuie să apelezi la o alternativă pentru țigaretele mentolate pe care obișnuiai să le consumi sau să încerci să renunți la fumat. Trebuie să ții cont cu strictețe de aceste legi mai ales dacă administrezi un magazin sau un minimarket și să scoți de la vânzare produsele de tutun cu mentol până la data menționată.

Sursa foto: unsplash.com

În articolul Noile reglementări în ceea ce privește produsele cu tutun:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Statul ar putea plăti salariile restante timp de 12 luni. Ce angajați vor beneficia de noua măsură
observatornews.ro
Statul ar putea plăti salariile restante timp de 12 luni. Ce angajați vor beneficia de noua măsură
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
DeParinti
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x