Oana Moșneagu este Bihter în “Fructul oprit”: “Fără inhibiții, seducătoare”

Publicat pe 13.03.2019 la 13:37 Actualizat pe 13.03.2019 la 13:40

Oana Moșneagu este noua actriță pe care telespectatorii o vor putea urmări, începând din această săptămână, în serialul “Fructul oprit”. Absolventă UNATC, tânăra o va interpreta pe Bihter în serialul de la Antena 1, o femeie seducătoare, care este dispusă să facă orice pentru a-și atinge scopul propus.

Pentru mine întâlnirea cu acest rol și această producție este o provocare, iar contextul acestei întâlniri îmi oferă ocazia de a cunoaște actori pe care îi respect și admir, bucuria de a fi pe același platou cu ei, onoarea de a filma cu unul dintre foștii mei profesori, unul dintre cei mai dragi mie și întregii mele generații, domnul Doru Ana, și nu în ultimul rând ocazia de a încerca să folosesc uneltele actoricești pe care mi le-am însușit până în acest moment în calitate de masterandă a Facultății de Actorie din cadrul UNATC și de a-mi îmbogăți bagajul de experiențe profesionale și umane”, declară Oana Moșneagu despre marea experiență profesională pe care o trăiește.

Noul personaj din “Fructul oprit”, interpretat de Oana, va avea prima apariție în episodul 26 al sezonului 2, pe care Antena 1 îl va difuza diseară de la ora 20.00: “M-a încântat foarte tare ideea unui personaj negativ, pentru că un astfel de rol îmi permite o joacă și o jonglerie cu lucruri pe care în viața mea nu le manifest sau pe care mi le inhib”. Astăzi, ea va avea un dublu motiv de bucurie: “Mă amuză foarte tare faptul că, în aceeași zi, la aceeași oră, telespectatorii Antena 1 vor face cunoștință cu Bihter, iar publicul larg va face cunoștință cu “Roxana” în cinematograf, întrucât vom avea premiera de gală a comediei polițiste «Faci sau taci»”.

Tânăra actriță mărturisește că rolul ei din “Fructul oprit” este un contre emploi. “Eu, de felul meu, nu sunt o persoană conflictuală, ba dimpotrivă. Încerc întotdeauna să evit orice context care oferă prilej de contradicție, iar cuvântul răzbunare nu face parte din vocabularul meu. Bihter, în schimb, își face din răzbunare un scop principal și își canalizează toate acțiunile și energia în atingerea lui. Fără inhibiții, seducătoare, se folosește de arme ale feminității pentru a manipula și a obține informațiile de care are nevoie”, spune ea.

În vârstă de 28 de ani, frumoasa actriță are un portofoliu bogat. A cochetat cu modellingul, a jucat în seriale, filme de lung metraj (“Morometii 2”, “Faci sau taci”) și poate fi văzută și pe scena teatrului. “Tocmai am avut premiera, în cadrul facultății, a spectacolului “Poveste din Est”, regizat de domnul Emanuel Pârvu. De pe 22 martie ne mutăm la Teatrul Mic. E un proiect care ne-a bucurat sufletul enorm și un spectacol pe care vă invit să îl lăsați să vă bucure. Eu, ca actriță la început de drum, îmi doresc să descopăr cât mai mult atât din film, cât și din teatru și sunt foarte recunoscătoare în acest moment pentru șansa de a le face pe amândouă”, adaugă Oana.

În articolul Oana Moșneagu este Bihter în “Fructul oprit”: “Fără inhibiții, seducătoare”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Afacerea cu care patru liceeni români vor să ajungă în Europa şi SUA. Cum funcţionează "bodyguard-ul" AI
observatornews.ro
Afacerea cu care patru liceeni români vor să ajungă în Europa şi SUA. Cum funcţionează "bodyguard-ul" AI
Ce este și cum se practică disc golf. Un sport apărut și în România din 2021. Unde te poți juca în fiecare zi
a1.ro
Ce este și cum se practică disc golf. Un sport apărut și în România din 2021. Unde te poți juca în fiecare zi
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
useit.ro
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
MediCOOL
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
Ce promisiune i-a făcut fiul cel mic al Mădălinei Apostol mamei sale. Declarații emoționante: ”Asta voi face”
Spynews
Ce promisiune i-a făcut fiul cel mic al Mădălinei Apostol mamei sale. Declarații emoționante: ”Asta voi face”
Dimineți de școală fără stres
DeParinti
Dimineți de școală fără stres
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
MediCOOL
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x