Happy People
Publicat pe 22.05.2024 la 21:30. Actualizat pe 22.05.2024 la 21:01
Adamari López revine în atenția publicului cu un nou proiect profesional. În acest context, vedeta a răspuns întrebărilor jurnaliștilor legate de cel mai dificil moment din viața sa.
Adamari López și Luis Fonsi au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din Mexic. Au fost căsătoriți din 2006 până în 2010 și după divorț au rămas multe întrebări fără răspuns în rândul fanilor. Ca de fiecare dată, vedeta de telenovele a ținut să fie sinceră în fața jurnaliștilor și a vorbit încă o dată despre cel mai dificil moment din viața sa.
Confesiunea impresionantă a faimoasei Adamari López despre Luis Fonsi
În prezent este mămica unei fetițe și este singură, însă în trecut a avut relații care au rămas în amintirea fanilor pentru totdeauna. Una dintre acestea a fost alături de artistul Luis Fonsi. La acel moment, Adamari López a aflat că suferă de cancer și a trecut printr-o luptă dificilă. A menționat întotdeauna că partenerul i-a fost alături, însă despărțirea nu a fost deloc ușoară.
Adamari López urmează să prezinte o nouă emisiune și pentru acest lucru a călătorit în Mexic. Și-a promovat proiectul și a oferit jurnaliștilor câteva curiozități. Nu a lăsat neatins subiectul legat de cancerul mamar pe care astăzi la depășit în totalitate, arată tvynovelas.com.
“Cred că amândoi am dat pagina, asta ca să folosesc titlul melodiei pe care el l-a lansat. Câteodată, când vorbesc despre asta, oamenii cred că eu deschid subiectul, dar voi întrebați și eu niciodată n-o să fiu cea care nu va răspunde. Mi se pare că voi meritați respect. Cred că amândoi am luat-o pe drumuri diferite.
El vorbește prin intermediul melodiile, eu vorbesc față în față, prin intermediul televiziunilor și al rețelelor sociale.”, a transmis vedeta. Conform propriilor declarații, amândoi au puncte de vedere diferite, însă este normal, dat fiind faptul că în prezent nu mai formează un cuplu. Momentul care a marcat-o a fost acela în care Luis Fonsi a plecat pentru totdeauna din viața sa.
“El a fost într-un moment greu, asta n-o să încetez să spun, este și în cartea mea, Viviendo. Cred că se afla în momentul în care avea nevoie de asta, dar a cauzat o durere atât de mare ca boala, au fost ambele lucruri, dar a trecut. Nu cred că a făcut-o intenționat sau din răutate, cred că sunt lucruri care se întâmplă și pe care nu știm să le manevrăm corect.”, a transmis vedeta.
Cum vede actrița momentul în care Luis Fonsi i-a cerut divorțul
Chiar dacă la acel moment a suferit extrem de mult, vedeta este de părere că fiecare s-a aflat la momentul corect.
“Eu cred că el s-a aflat în momentul în care a trebuit să se afle. M-a ajutat în cea mai dificilă etapă, când am fost diagnosticată și când a fost nevoie să înfrunt boala. Ceea ce s-a întâmplat apoi e poveste veche, fiecare are familia lui.”, a spus aceasta. În 2011, Luis Fonsi a întâlnit-o pe modelul Águeda López și s-au îndrăgostit. În prezent, artistul este tatăl a doi copii: Mikaela și Rocco.
În ceea ce o privește pe Adamari López, aceasta a format un cuplu cu dansatorul Toni Costa. După 10 ani de relație, cei doi s-au despărțit.