Happy People
Publicat pe 21.10.2021 la 11:58. Actualizat pe 21.10.2021 la 21:58
Kim Kardashian este vedetă încă de când era foarte mică șia sta pentru că părinții săi aveau tot felul de afaceri, iar ea era foarte magnetică. Iată că deși a fost acuzată că datorită operțiilor estetice este în prezent unde este, o fotogtafie cu ea de când era micuță demonstrează contrariul.
Kim Kardashian, idolul adolescenelor, este una dintre cele mai cunoscute femei din lume mai ales pentru formele sale rare pe care nu se sfiește să le expună pretutindeni.
Kim Kardashian și-a construit un imperiu pe trupul și frumusețea sa. A fost acuzată deseori că este atât de faimoasă, dar nu are niciun talent, dar iată că acest lucru nu a împiedicat-o să facă și mai multe lucruri ca să își măreasă averea și care, real, să conteze în ochii publicului.
Drumul celebrității pentru Kim Kardashian
Aceasta, împreună cu familia ei au făcut o emisiune TV. Emisiunea “Keeping Up with the Kardashians” a ajuns până la sezonul 18, timp în care clanul Kardashian și-a încântat fanii din întreaga lume și a pus bazele unui imperiu de sute de milioane de dolari. Acum, familia a anunțat că emisiunea se va încheia în 2021, după 14 ani în care surorile Kardashian au trecut prin numeroase schimbări în viața personală.
Kim are propriul brand de costume de baie, de make-up și de îmbrăcăminte sport.
Kim Kardashian a ajuns celebră prin mai multe circumstanțe. În primul rând, aceasta avut părinţi faimoşi. Tatăl biologic a lui Kim Kardashian a fost celebrul avocat Robert Kardashian, a căror conturi nu erau deloc modeste. Mai târziu, după divorţul mamei sale de tatăl biologic, Kris s-a căsătorit cu Bruce Jenner, despre care ştim că a fost un atlet olimpic, înainte de transformarea în „Caitlyn Jenner”. Aşadar, Kim a avut dintotdeauna un anumit statul social.
Vedeta în vârstă de 39 de ani arată fenomenal, iar acest lucru se poate vedea în fiecare apariție a sa.
Relaţia cu Ray J a adus-o pe Kim în atenția tuturor. Cei doi au făcut un filmuleț pornografic care a ajuns viral. Kim a trecut prin clipe groaznic, a dat în judecată publicaţia care a făcut public video-ul, însă a renunţat la proces pentru suma de 5 milioane de dolari.