Happy People
Publicat pe 22.07.2024 la 14:31. Actualizat pe 22.07.2024 la 12:39
Devrim Özkan este actrița care îi va fi alături faimosului Kerem Bürsin într-o nouă producție turcească. Despre ce este vorba și când vor putea fi văzuți cei doi.
Devrim Özkan a devenit una dintre cele mai apreciate actrițe ale momentului în Turcia. A reușit să atragă atenția tuturor cu personajul Ipek în serialul Rüya difuzat în premieră în 2017. De asemenea, a făcut parte din producția Vuslat, acolo unde a avut o adevărată răsturnare de situație ca și actriță datorită personajuli pe care l-a interpretat. A urmat Vatnim Sensin cu rolul Havva.
Devrim Özkan împarte platourile de filmare cu faimosul Kerem Bürsin într-o nouă producție turcească
Serialul Vuslat este proiect actriței care a explodat și acolo unde a împărțit rolul principal alături de Kadir Doğulu. Energia dintre cei doi a făcut ca serialul să aibă un succes total, arată seriesturkish.com. În mediul online, vedeta are peste 900 de prieteni virtuali, dar a și publicat peste 200 de fotografii și filmulețe până în prezent. Este iubitoare de animale, ba chiar are și un cățel.
Pe plan profesional a mai făcut parte din producțiile Ramo v Rumi, alături de Gelsin Hayat Bildiği Gibi și Ertan Saban. Parteneriatul cu Ertan Saban i-a adus vedetei succesul mult așteptat și a continuat în acest fel în perioada care a urmat. În timp ce fanii se așteptau la o altă apariție a vedetei într-un serial turcesc, aceasta a apărut în filmul Ay Yapım. Urmează să filmeze alături de faimosul Kerem Bürsin din Dragostea plutește în aer pentru Mavi Mağara (Blue Cave). Parteneriatul dintre cei doi este așteptat cu nerăbdare de către fani.
Născută pe 2 septembrie 1998 într-un oraș din Turcia, a studiat la una dintre facultățile de arte din țara natală. A demonstrat de-a lungul timpului că își merită locul în industria actoriei.
Într-un interviu recent, faimosul Kerem Bürsin a vorbit despre lucrurile pe care le consideră ciudate, dar a și glumit pe această temă spunând că este “anormal, pasional și probabil un tip care sărută bine”.
Kerem Bürsin vorbește într-un interviu recent despre cea mai personală latură a sa
Cu toate că se găsește într-un moment important al vieții pe care îl descrie ca fiind unul fericit, spune că lucrurile se pot schimba în așa fel încât totul să fie complet.
Citește și:
“În general sunt fericit, dar noi nu suntem bine ca omenire. E ca și cum ești fericit, dar locul în care stai nu o duce prea bine. Poți fi cu adevărat fericit? Trebuie să muncești ca să fii fericit.”, a spus actorul. Născut pe 4 iunie 1987, a jucat în cele mai urmărite seriale TV până în prezent.
Printre acestea se numără și Dragostea plutește în aer, producție ce a avut premiera între 2020 și 2021. La acea vreme, a format un cuplu cu Hande Ercel, însă relația lor nu a avut o durată prea mare de viață. În prezent, actorul este singur și se bucură de succesul pe plan profesional pe care l-a înregistrat de multă vreme. Printre producțiile de succes în care a jucat Kerem Bürsin se numără Heart of the City în 2017, dar și Matter of respect între 2014 și 2015 sau Waiting for the sun între 2013 și 2014.