Happy People
Dilan Çiçek Deniz a trecut de la actorie la producție de filme. Vedeta își prezintă primul proiect în acest sens

Publicat pe 30.09.2024 la 10:59. Actualizat pe 30.09.2024 la 11:43

Dilan Çiçek Deniz își continuă traiectoria profesională la un alt nivel. Vedeta cunoscută din Flăcările Destinului și Legea familiei a ajuns să producă filme.

Dilan Çiçek Deniz a trecut de la actorie la producție de filme

Instagram

Dilan Çiçek Deniz își continuă planurile profesionale, doar că de data aceasta la un alt nivel. Vedeta a ajuns să producă filme, după ce o bună perioadă a fost actriță. O cunoaștem din Legea familiei și Flăcările Destinului.

Dilan Çiçek Deniz a trecut de la actorie la producție de filme

Din 2017 până în 2021 s-a dedicate seriilor Legea familiei și Flăcările Destinului, producții care au ajuns să fie internaționale. De asemenea, cele mai recente proiecte profesionale au avut la fel de mult succes. De asemenea, în mediul online, mai précis pe pagina personală de instagram, are peste 5 milioane de prieteni virtuali. A publicat până acum peste 400 de fotografii și filmulețe.

View this post on Instagram

A post shared by Dilan Çiçek Deniz (@dilandeniz)

În cele mai recente dintre acestea o putem vedea implicată în proiecte profesionale diverse. Este imaginea unui brand renumit de șampoane, dar și a unui parfum la fel de cunoscut. De asemenea, de data aceasta, în loc să joace în seriale, a decis să treacă la producție. Este vorba despre filmul We Must Talk About Dilan care a avut premiera națională în Adana, Turcia, după cum arată erzincannet.com.

Vedeta nu și-a lăsat echipa și a participat la Adana Golden Boll Film Festival, acolo unde a avut loc premiera filmului. Dilan Çiçek Deniz a fost prezentă ca și producător, dar și actriță. Ulterior, la scurt timp după difuzare, filmul a primit multe comentarii pozitive.

Citește și:

În cadrul evenimentului, actrița de origine turcă a purtat pantaloni lungi închiși la culoare asortați cu o vestă de aceeași culoare și pantofi negri. Coafura a fost una simplă, optând pentru o coadă de cal.

“Sunt interesată să fiu în spatele camerei așa cum sunt în fața ei. Să fiu în bucătărie să văd cum sunt create poveștile îmi oferă o nouă perspectivă.”, a punctat vedeta. Aceasta va fi prezentă în juriu în cadrul Luma Short Film Festival, ediția cu numărul 4. Astfel, tinerii artiști vor fi sprijiniți să-și continuie munca atât ca scenariști cât și ca regizori.

“Să le sprijin proiectele noilor talente, să asist la crearea lor și la călătoria pe care au realizat-o în cadrul acestui festival este foarte valoros pentru mine.”, a transmis ea. Filmul realizat de vedeta din Turcia a fost prezentat și la Sarajevo Film Festival, ediția cu numărul 30. Din distribuție fac parte nume importante ca Sude Belkıs, Evrim Doğan și Nur Sürer. Astfel, calitatea filmului crește și oferă o nouă experiență telespectatorilor.

Dilan Çiçek Deniz a fost surprinsă alături de partenerul Rafael Cemo Çetin

Cei doi își continuă relație de iubire la putere maximă. După o vară de poveste, aceștia s-au reîntors la proiectele profesionale. Dilan Çiçek Deniz își creează deja al doilea film în calitate de producător și este pregătită să fie și altfel văzută de către fani.

Citește și:

A luat parte la premiera unei piese de teatru alături de partenerul Rafael Cemo Çetin. Îndrăgostiții au purtat ținute asortate în culori închise. Au răspuns întrebărilor jurnaliștilor legate de căsătorie, arată milliyet.com.tr.

“Totul este bine, suntem într-o formă extraordinară, dar nu ne întrebați de căsătorie. Am explicat cele necesare înainte. Suntem fericiți așa.”, a declarat actrița.

În articolul

Dilan Çiçek Deniz a trecut de la actorie la producție de filme. Vedeta își prezintă primul proiect în acest sens

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp