Happy People
Publicat pe 30.01.2024 la 19:00. Actualizat pe 30.01.2024 la 10:50
Burak Deniz s-a reîntâlnit cu Hande Erçel după 6 ani într-un nou proiect profesional. Ce a declarat actorul.
Hande Ercel și Burak Deniz joacă încă o dată împreună, după ce o perioadă s-au dedicat unor cu totul alte proiecte profesionale. Actorul a oferit declarații în acest sens și a punctat care a fost întregul process.
Hande Ercel și Burak Deniz s-au reîntâlnit după 6 ani într-un proiect profesional
Formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri pe plan profesional, iar aparițiile lor pe micile ecrane au reușit fără doar și poate să-i încânte pe fani. După 6 ani de absență ca și proiect comun, au revenit în Bambaşka Biri (Another Love).
Burak Deniz este fără doar și poate unul dintre cei mai îndrăgiți actori și a ținut să-i ia apărarea colegei sale de platou în urma situației care s-a creat pe rețelele sociale. Aceasta a fost judecată pentru felul în care joacă și s-a spus că din această cauză serialul nu are atât de mult succes în Turcia.
Alături de Hande Ercel, Burak Deniz susține că a avut de la început o comunicare excelentă, având în vedere istoria pe care au avut împreună din punct de vedere profesional. Acesta și-a exprimat suportul necondiționat și a menționat că a primit ajutor pe partea de actori din partea unor profesori.
“Totul merge bine. Ajungem la episodul 10, lucrăm din greu și foarte intens. Totul merge bine, totul este bine.”, a spus actorul. În ceea ce o privește pe Hande Ercel, a menționat că “am crescut. Ideea este aceeași și la fel și fețele noastre.” A avut de filmat mai multe proiecte în același timp, printre care și Șahmaran, iar pentru acest lucru a avut nevoie de un profesor de actorie.
“A fost dificil la început. Am avut un profesor. Apoi ne-am întâlnit cu regizorul și scenaristul și totul s-a așezat. Când faci asta timp de 12 ore, 6 zile la rând și revii după o perioadă, nu este nicio problemă.”, a spus actorul. A subliniat că totul merge bine pe platourile de filmare și că există perioade în care pare că nimic nu funcționează.
Burak Deniz a devenit ambasador al unui brand important de haine din Turcia
Unul dintre cele mai importante branduri din Turcia și-a prezentat colecția de toamnă – iarnă 2023 – 2024 și Burak Deniz a devenit astfel imaginea acestuia. Este vorba despre Lufian, care de-a lungul timpului a crescut ca și imagine atât în țara natală cât și în lume.
Fondatorul companiei, Mehmet Emin Gümüştepe, a ținut să lase câteva cuvinte în urma acestei singerii care a avut loc recent.
“Ca brand, suntem mândri de faptul că ne aflăm ca una dintre cele mai importante companii din industrie datorită imaginii noastre inovative. Suntem în această călătorie de 28 de ani. Astăzi, avem 115 magazine în Turcia și 35 în străinătate cu mai mult de o mie de angajați. Scopul nostru este să producem noi idei, haine de bărbați. Pentru a avea același succes cu hainele de femei, avem grijă să fim implicați în proiecte cât mai numeroase. Suntem încântați de colaborarea cu Burak Deniz.”, a spus fondatorul companiei Lufian.