Happy People
Jason Momoa și Eiza Gonzalez au fost văzuți plecând din două locații din Londra, la distanță de 10 minute, în aceeași noapte

Publicat pe 13.07.2022 la 19:24. Actualizat pe 13.07.2022 la 20:26

Actorul Aquaman Jason Momoa a fost surprins de paparazzi în timp ce pleacă din aceleași două locații diferite, exact ca iubita lui Eiza Gonzalez, dar la 10 minute distanță unul față de celălalt. Cum au fost surprinși cei doi actori, care nu își doresc să confirm legătura amoroasă pe care o au.

Jason și Eiza au fost văzuți pentru prima dată plecând Soho House Private Members Club, la câteva minute distanță după ce au participat la o petrecere privată. Duo-ul și-a continuat apoi seara la Chiltern Firehouse Private Members Club, unde a plecat la câteva minute, imediat după ora 1 dimineața!

Jason Momoa și Eiza Gonzalez au fost surprinși pentru prima dată în aceeași locație

Jason a fost văzut ieșind pe furiș pe ușa din spate a locației, în timp ce Eiza a făcut o ieșire discretă ea însăși la câteva minute distanță. Este prima dată când au fost fotografiați în același loc de când au apărut rapoartele de întâlniri.

Se zvonește că Eiza Gonzalez, actrița de origine mexicană, are o relație cu Jason Momoa starul Game of Thrones, care a trecut printr-un divorț în urmă cu puțin timp.

După despărțirea dureroasă de Lisa Bonet, actorul Jason Momoa pare să-și fi găsit fericirea în brațele actriței Eiza Gonzalez. Actorul a trecut printr-un divorț după mai bine de 20 de ani de căsnicie, iar acum vrea să-și reînceapă viața alături de altcineva.

Citește și:

Jason Momoa și-a deschis din nou inima și de data aceasta norocoasa care a câștigat lozul este chiar faimoasa Eiza González. După ce și-a anunțat despărțirea de Lisa Bonet în luna ianuarie a lui 2022, starul din Aquaman nu a mai fost văzut în preajma niciunei femei faimoase. Surse apropiate actorului spun că acesta se află deja într-o relație cu Eiza González, însă la momentul actual nu este vorba de nimic mult prea serios.

Deși s-a zvonit că Jason Momoa ar avea o relație cu Kate Beckinsale, acesta a făcut primele declarații oficiale în legătură cu evenimentul.

În articolul

Jason Momoa și Eiza Gonzalez au fost văzuți plecând din două locații din Londra, la distanță de 10 minute, în aceeași noapte

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp