Happy People
Murat Yıldırım din Asi – Împotriva destinului își surprinde fanii cu proiectele profesionale. Unde a mai fost văzut după celebrul serial

Publicat pe 20.08.2024 la 14:30. Actualizat pe 20.08.2024 la 09:00

Murat Yıldırım își continuă cariera profesională și își surprinde fanii cu roluri inedite. Ce a urmat pentru celebrul actor după proiectul Asi - Împotriva destinului.

Murat Yıldırım din Asi – Împotriva destinului își surprinde fanii cu proiectele profesionale

Instagram

Faimosul actor Murat Yıldırım a făcut parte din distribuția seriei Asi – Împotriva destinului. A jucat rolul de protagonist și s-a bucurat de succes în toată lumea la acea vreme. Cariera sa a continuat și astăzi este unul dintre cei mai îndrăgiți actori din Turcia.

Murat Yıldırım din Asi – Împotriva destinului își surprinde fanii cu proiectele profesionale

A făcut de asemenea parte din seria Teșkilat, o producție care a avut premiera în 2021. A împărțit platourile de filmare cu Deniz Baysal și Çağlar Ertuğrul. În prezent a decis să se bucure de vacanță odată cu sezonul 4. A jucat încă o dată rolul de protagonist. După ce Çağlar Ertuğrul a interpretat personajul principal în primele două sezoane, vremea lui Murat Yıldırım a venit la fel de plină de succes.

View this post on Instagram

A post shared by Ebru Şahin Osman (@rebrusahin)

Schimbarea distribuției i-a încântat pe fani, iar povestea a continuat la fel de plină de succes. Cu toate acestea, odată cu finalizarea sezonului 2, actorul din Asi Împotriva destinului și-a luat rămas bun de la acest proiect, arată seriesturkish.com.

În mediul online are peste 4 milioane de prieteni pe pagina personală de instagram. A publicat până acum peste 400 de fotografii și filmulețe. Atât din mediul profesional, cât și din viața personală, acesta este lăudat de fani fără încetare. Chiar dacă actorul a preferat să petreacă o perioadă de vacanță, continuă să analizeze proiectele profesionale venite.

Citește și:

În presa din Turcia se arată faptul că Ebru Şahin și Murat Yıldırım vor face parte dintr-un nou proiect profesional. Cu toate acestea, se așteaptă ca protagnistul din Asi – Împotriva destinului să apară în fața camerei alături de Büşra Pekin în această vară. Va interpreta rolul Metin, un bărbat familist cu doi copii.

Energia dintre üşra Pekin și Murat Yıldırım a devenit subiect de curiozitate în rândul fanilor. Pregătirile preliminare pentru “Şampiyonlar – Satrancın Gizemli Taşları” se află în desfășurare.

Lucruri mai puțin cunoscute despre Murat Yıldırım

Născut pe 13 aprilie 1970 în orașul istoric din Turcia, Konya, acesta a trăit de-a lungul copilăriei între Konya și Adana dat fiind locul de muncă al tatălui său. Este absolvent de inginerie mecanică a unei universități din Istanbul. A fost interesat întotdeauna de matematică, însă în prezent se bucură de recunoaștere internațională dat fiind faptul că este actor.

Citește și:

Interesul pentru muzică și teatru a venit la o vârstă foarte fragedă și a început să cânte într-o formație pe vremea când era student. De asemenea, a jucat în mai multe piese de teatru.

Tatăl său a fost profesor de literatură și este originar din Mardin, un oraș cosmopolit din Sud Estul Turciei. Mam sa a lucrat ca translator. Chiar dacă a învățat matematica la un nivel avansat încă de mic, a decis că actoria este meseria care i se potrivește cu adevărat. După ce a jucat timp de mai bine de 3 ani în teatru, acesta a primit un rol secundar în Olumsuz Ask. Povestea are la bază o temă complicată și deloc predictibilă. În prezent se bucură de vacanța în Maroc alături de soția sa, moment pe care l-a importalizat și pe rețelele sociale.

În articolul

Murat Yıldırım din Asi – Împotriva destinului își surprinde fanii cu proiectele profesionale. Unde a mai fost văzut după celebrul serial

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp