Happy People
Publicat pe 31.08.2023 la 16:41. Actualizat pe 31.08.2023 la 17:27
Cel de-al doilea sezon al seriei Șerbet de Afine este pe cale să apară în Turcia. Noul scenariu i-a luat prin surprindere chiar și pe actorii din distribuție.
Șerbet de afine revine în atențiap publicului pentru cel de-al doilea sezon în luna septembrie. Echipa lucrează în prezent pe platourile de filmare, iar Serkan Tınmaz, cel care joacă rolul lui Umut, a oferit câteva informații importante.
Noul scenariu al serialului Șerbet de afine cu Sıla Türkoğlu i-a luat prin surprindere pe actorii din distribuție
Serkan Tınmaz a menționat că și-a petrecut vacanța în Çanakkale și Marmaris. Actorul a avut șansa de a-și reîntâlni familia și a petrecut cu aceasta timp de calitate. Detalii despre primele trei episoade au fost recent oferite presei.
“Se pare că va fi mult mai entuziasmant decât sezonul trecut. Am primit deja trei episoade, le-am citit. Continuăm să lucrăm, dar va fi de 3 ori mai emoționant decât sezonul trecut.”, a declarat acesta. Fanii se așteaptă la o dezvoltare considerabilă a personajului Umut. Chiar actorul a punctat diferențele ce vor putea fi imediat notate pe micile ecrane.
“Noul sezon a progresat într-un fel în care nu ne-am fi așteptat. Va fi un lucru foarte important pentru noi, cu un așa scenariu.”, a mai spus. Printre actorii care fac parte din distribuție se numără Müjde Uzman și Ceren Yalazoğlu.
Cât despre Sıla Türkoğlu, aceasta și-a creat o comunitate uriașă în mediul online. Pe pagina personală de Instagram are peste 1 milion de fani și 80 de fotografii și filmulețe postate până în prezent. Născută pe 18 aprilie 1999 în Turcia, a devenit rapid una dintre cele mai îndrăgite vedete din țara sa natală. A reușit să interpreteze un rol de excepție în serialul Moștenirea, acolo unde a avut un personaj principal, pe tânăra Seher. Are la activ și participarea în producția Jurământul. Ca o încununare a succesului său, a venit pe plan profesional serialul Șerbet de afine.
Ce spune Sıla Türkoğlu despre Doğukan Güngör în Șerbet de afine
Potrivit declarațiilor faimoasei vedete, colegul său de platou are trăsături similare cu cele ale celebrului personaj. Doğukan Güngör a reușit să facă pași importanți în carieră cu serialul Șerbet de afine. Astfel, s-a putut observa încă de la început armonia pe care a creat-o alături de Sıla Türkoğlu.
Primii trei ani din cariera lui Doğukan Güngör au reprezentat pași uriași pentru viitorul său profesional. Cât despre Sıla Türkoğlu, aceasta a dezvăluit care este asemănarea dintre colegul său și personajul pe care îl interpretează.
“Ar trebui să vă spun, agresivitatea. Suntem mereu pe platourile de filmare și discut ceva cu el și parcă văd că reacționează ca Fatih, dar într-un minut își revine.”, și astfel a dezvăluit că Doğukan Güngör este o persoană agresivă. La rândul său, acesta a subliniat că este important de menționat ceea ce reprezintă cu adevărat agresivitatea.
“Este relevant pentru subiect, trebuie înțeles ce constituie această agresiune. Îmi mai ies și eu din fire din când în când. Este corect, este o bună observație. Încerc să vizualizez ceva din mine și din experiențele mele.”, a spus actorul. Însăși Sıla Türkoğlu a punctat că alături de colegul său a dezvoltat o comunicare eficientă pe micile ecrane.