Happy People
Publicat pe 11.10.2024 la 13:50. Actualizat pe 11.10.2024 la 14:30
Sıla Türkoğlu nu-și mai ascunde relația și publică în mediul online mai multe imagini cu noul său partener. Vedeta a format un cuplu în trecut cu Alp Navruz din Ține-mă de mână.
Sıla Türkoğlu este recunoscută publicului din România pentru rolul celebru din Moștenirea. “Seher” a reușit să-i aducă vizibilitate la nivel internațional și astfel numărul fanilor din mediul online a crescut și el. Are peste 2 milioane de prieteni virtuali, acolo unde publică în mod regulat fotografii și filmulețe. Cele mai noi dintre acestea dezvăluie o nouă relație a vedetei. După ce a format un cuplu cu Alp Navruz din Ține-mă de mână, a venit momentul ca vedeta să-și dăruiască inima unui alt bărbat.
Sıla Türkoğlu publică pentru prima oară fotografii cu noul său partener
Născută în 1999, a reușit să ajungă la inimile fanilor grație rolurilor pe care le-a interpretat de-a lungul timpului. A jucat un rol secundar în Jurământul, iar mai apoi fenomenul Moștenirea a adus-o într-o altă lumină pe micile ecrane. În 2022 a schimbat personajul și s-a dedicat proiectului Șerbet de afine.
În trecut s-a spus că ar fi format un cuplu cu Halil Ibrahim Ceyhan din Moștenirea, în această informație a fost infirmată de-a lungul timpului de către cei doi. Ulterior a fost surprinsă alături de Alp Navruz, protagonistul din Ține-mă de mână. Relația lor a durat doar câteva luni.
În prezent, vedeta se iubește cu un alt bărbat. Aceasta a publicat primele fotografii de cuplu pe pagina personală de instagram. Este vorba despre omul de afaceri Ata Ayyıldız cu care actrița nu se sfiește să se afișeze pe rețelele sociale.
“Amintiri”, a scris vedeta în dreptul imaginilor în care se vede cu ochiul liber faptul că se bucură de tot ceea ce trăiește în prezent. Comentariile fanilor nu au întârziat să apară, dar nici aprecierilor colegilor de platou.
“Una dintre cele mai frumoase femei din Turcia”, “Ce mă bucur că te văd fericită”, “Ești atât de drăguță și adorabilă”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor.
Cine este Ata Ayyıldız, noul partener al faimoasei Sıla Türkoğlu
Se pare că bărbatul a lucrat de-a lungul timpului cu mai multe celebrități din Turcia. Este fondatorul unei cafenele și are mai multe afaceri de succes. Apare alături de vedeta din Moștenirea în ipostaze romantice. O fotografiază și se bucură de fiecare clipă petrecută împreună, așa cum apare pe rețelele sociale.
Deși de obicei discretă cu viața personală, de data aceasta și-a dorit ca fanii și presa să nu mai speculeze în legătură cu viața sa personală și să vadă totul așa cum este prezentat de fapt, arată tgrthaber.com.
Mulți se întreabă acum unde este fata timidă care la începuturile carierei sale publica foarte puține fotografii și filmulețe în mediul online. Astăzi se bucură de aprecierea fanilor de pretutindeni. Dintre cei care au apreciat-o încă de la începuturile carierei sale sunt mulți care o susțin indiferent de proiectul profesional în care este implicată. Nu uită să se bucure de simplitate și să le ofere același exemplu și celor din jur.
De asemenea, continuă să joace în cadrul proiectului Șerbet de afine și să fie parte integrantă a poveștii de succes. S-a spus de asemenea că ar forma un cuplu și cu coelgul de platou.