iSerial
Publicat pe 02.12.2022 la 10:31. Actualizat pe 02.12.2022 la 11:16
Halil İbrahim Ceyhan apare într-o nouă ședință foto. Actorul din “Moștenirea” a renunțat la pantofii clasici de costum.
Halil İbrahim Ceyhan surprinde cu noi apariții în mediul online. Protagonistul din “Moștenirea” nu uit nici de fanii ce îl urmăresc pe pagina personală de socializare și îi încântă cu fotografii realizate de profesioniști. Cea mai nouă ipostază a fost încununată cu aprecieri și comentarii.
Halil Ibrahim Ceyhan din “Moștenirea” apare într-o nouă ședință foto
A reușit să atragă atenția încă de la început cu personajul său “Yaman” interpretat cu măiestrie. În cel de-al treilea sezon, Halil Ibrahim Ceyhan apare la fel de profesionist, de data această cu o altă colegă în rol principal. Nu doar că este aclamat pe micile ecrane, ci și în mediul online. Până acum are peste 900 de mii de fani pe contul personal de Instagram, unde a postat peste 60 de fotografii și filmulețe.
Urmărește "Moștenirea", de luni până vineri de la 18:00, doar la Happy Channel
Cea mai recentă îl arată într-o ținută obișnuită, formată din pantaloni de costum, o maletă închisă la culoare și un palton lung de culoare gri. Diferența au făcut-o încălțările, asta pentru că a optat pentru alte modele față de pantofii negri clasici. A ținut să le mulțumească tuturor ce au luat parte la realizarea fotografiilor și peste 5 mii de internauți au lăsat comentarii.
“Bine ai revenit”, “Iarna întotdeauna ți se potrivește mai bine”, “Prin frumusețea ta reușești să-i cucerești pe toți cei care te privesc”, au fost câteva dintre cuvintele fanilor. Nu este pentru prima oară când Halil Ibrahim Ceyhan este lăudat pentru performanțele sale. Actorul își va sărbători în curând cea de-a 40-a zi de naștere și se bucură de succes pe plan profesional. Model, cântăreț și actor, a încercat să arate lumii că implicarea sa nu are limite. A lansat piesa “Let yourself to me” în 2019 și a jucat în filmul “Hemen Döneriz”, alături de colegi îndrăgiți. Deși acum pare a avea o viață perfectă, în tinerețe a trecut prin mai multe perioade dificile care l-au transformat în bărbatul de astăzi.
Lucruri mai puțin cunoscute despre Halil Ibrahim Ceyhan
Este cunoscut pentru rolul din “Moștenirea”, însă puțină lume știe că a câștigat prremiul pentru “Cel mai bun model al Turciei” la vârsta de 25 de ani. Înainte de a se dedica actoriei, Halil Ibrahim Ceyhan compunea piese pentru diferiți artiști din țara sa natală. Ulterior s-a dedicat muzicii, ca mai apoi să dea o șansă și actoriei. A început cu filmul Hemen Doneriz, ca mai apoi să devină protagonist în serialul care i-a adus succesul internațional. Se numără printre cei mai populari 3 actori din Turcia.
Serialul a fost transmis în peste 18 țări, iar ideea că Halil Ibrahim Ceyhan și colega Sila Turkoglu ar fi avut o relație amoroasă a început să circule rapid în mediul online. Cu toate acestea, niciunul nu a confirmat sau infirmat zvonul. Pasionat de mașini sport, Halil Ibrahim Ceyhan obișnuiește să fie foarte discret în ceea ce privește viața sa personală. Nu se află într-o relație amoroasă la momentul actual, toată energia fiind îndreptată către ultimul sezon al celui mai îndrăgit serial din Turcia. De asemenea, proiectele artistice sunt luate în considerare.