iSerial
Publicat pe 15.01.2022 la 21:00. Actualizat pe 15.01.2022 la 19:06
Kubilay Aka și Alina Boz se află printre cei mai apreciați actori turci la momentul actual. Amândoi apar în seriale iubite de public care au reușit să intre rapid la inimile a milioane de fani din întreaga lume. Recent, cei doi au apărut împreună pe rețelele de socializare și astfel au reușit să uimească audiența.
Kubilay Aka este un tânăr actor turc ce a reușit să se facă remarcat datorită rolului pe care îl are în serialul “Legea Familiei”. Cu toate că nu a jucat în multe producții până acum, fanii își doresc să-l vadă pe micile ecrane și în viitor.
Alina Boz, frumoasa actriță din serialul “Ține-mă de mână”, s-a făcut imediat remarcată datorită talentului său inconfundabil, dar și a frumuseții fără margini. Chiar dacă recent tânăra și-a făcut apariția în presă alături de iubitul ei, un cunoscut cântăreț din Turcia, iată că alte vești zguduie acum showbiz-ul internațional.
Kubilay Aka și Alina Boz s-au fotografiat împreună, iar pozele au apărut la scurt timp pe conturile de socializare ale celor doi actori.
Kubilay Aka din Legea Familiei și Alina Boz, împreună
În fotografiile pe care actorul din “Legea Familiei” le-a postat, cei doi se află lângă o piscină, însă amândoi sunt îmbrăcați. Alina Boz încearcă să-l împingă pe Kubilay Aka în apă, iar de acolo lucrurile iau o întorsătură amuzantă, atât pentru ei cât și pentru fanii care le-au apreciat postarea.
Kubilay Aka poate fi urmărit în serialul "Legea Familiei" doar pe Happy Channel
Alina Boz poartă o pereche de blugi negri care reușesc cu siguranță să îi scoată în evidență formele de invidiat. Datorită crăpăturilor pe care jeanșii le au, aceștia ies cu ușurință din anonimat.
Bluza pe care o poartă actrița este tot de culoare neagră și are o crăpătură asemănătoare cu cea a pantalonilor. Aceasta are părul desprins și răvășit.
De cealaltă parte, Kubilay Aka a optat tot pentru o ținută all black formată din pantaloni cu dungi laterale și o geacă de piele.
Alina Boz a uimit pe toată lumea atunci când și-a făcut apariția alături de iubitul ei, Mithat Can Ozer, un bărbat cu 16 ani mai mare. Cei doi se iubesc de ceva timp, însă abia acum au avut curaj de a-și face publică relația.
Alina Boz are un iubit faimos cu 16 ani mai mare
În vara acestui an, actrița a fost surprinsă alături de iubitul ei în vacanță. Cei doi se aflau alături de prieteni și arătau extrem de fericiți. De cel puțin trei ani, Alina Boz și Mithat Can Ozer își declară dragostea profundă pe care o împărtășesc unul pentru celălalt.
Alina Boz este una dintre cele mai apreciate actrițe tinere din Turcia la momentul actual și fanii așteaptă cu nerăbdare să afle vești din viața personală a acesteia cu orice ocazie. Chiar dacă au existat zvonuri conform cărora actrița și iubitul ei faimos cu 16 ani mai mare s-ar căsători, se pare că vorbele au fost dezmințite chiar de vedetă.
Alina Boz are rude paterne din Turcia și rude materne din Rusia, astfel că frumusețea dobândită din naștere nu mai este un mister. Aceasta și-a început cariera în 2013, în seria “Cesur Hemşire”. În 2020, aceasta a câștigat premiul “Shining Star” în cadrul “Golden Butterfly Awards”.
Alina Boz face parte dintre starurile din Turcia care au reușit să se facă recunoscute și pe plan internațional, astfel că proiecte noi legate de serial de succes vor continua să apară pentru frumoasa vedetă.