iSerial
Publicat pe 15.07.2022 la 12:36. Actualizat pe 15.07.2022 la 16:39
Özge Yağız a îmbrăcat o cămașă bărbătească și s-a lăsat fotografiată în vacanță. Vedeta zâmbește mai des ca niciodată, iar fanii sunt nerăbdători să o complimenteze.
Özge Yağız este una dintre cele mai îndrăgite vedete din Turcia la momentul actual. De-a lungul timpului a reușit să-și demonstreze talentul cu roluri în seriale apreciate pretutindeni. Cu toate că și-a anunțat plecarea din serialul “Jurământul” acum ceva timp, ecourile veștii se aud și astăzi. Cei care o îndrăgesc o apreciază pe rețelele sociale, acolo unde de cele mai multe ori apare atât în ipostaze personale, cât și profesionale.
Özge Yağız a îmbrăcat o cămașă bărbătească și s-a lăsat fotografiată în vacanță
În cea mai recentă fotografie postată pe contul personal de Instagram, frumoasa actriță de origine turcă Özge Yağız apare îmbrăcată într-o cămașă bărbătească de culoare albastră. Aceasta se relaxează în vacanță, zâmbește și își ține părul desprins, într-o formă naturală. Deși nu a lăsat nicio descriere în dreptul imaginii, se poate observa cu ochiul liber faptul că vedeta din “Jurământul” petrece clipe de neuitat departe de platourile de filmare.
Urmărește "Jurământul", de luni până miercuri de la 20.00, doar la Happy Channel
Özge Yağız s-a născut în 1997 în Istanbul și prima oară a fost văzută pe micul ecran ca și “Zehra” în serialul turcesc “Adını Sen Koy” între 2016 și 2017. Ulterior, serialul “Jurământul” i-a adus vedetei succesul timp de două sezoane consecutive. După doi ani petrecuți alături de Gökberk Demirci ca și colegi, aceasta a luat decizia de a se îndrepta către noi proiecte profesionale. Povestea de dragoste dintre actriță și colegul său de platou a trecut granițele micului ecran și atunci când toată lumea credea că cei doi se vor căsători, despărțirea a fost iminentă, la scurt timp după ultimele interviuri oferite ca și cuplu.
Fanii i-au criticat decizia de a se îndepărta de serialul “Jurământul”, însă după ce au văzut-o pe vedetă în serialul “Baba”, totul a revenit la normal. Aprecierea a continuă și cu personajul său “Serra” din serialul “Sol Yanım”. Özge Yağız a impresionat publicul cu un rol în serialul de comedie “İçimizden Biri”, acolo unde a interpretat rolul “Havva”.
Care este motivul pentru care Özge Yağız a renunțat la rolul său din “Jurământul”
Anul 2022 a fost pentru Özge Yağız unul presărat cu bucurii și reușite, asta pentru că rolul “Büşra” din serialul “Baba” a reușit să-i deschidă noi drumuri profesionale. De aceea, producția va continua și cu sezonul 2, iar fanii sunt nerăbdători să afle prin ce peripeții va mai trece vedeta. Printre alte proiecte se numără și apariția specială în serialul politic “Behzat Ç”. Fanii așteaptă astfel cu nerăbdare prezența vedetei.
Printre numele care vor fi alături de frumoasa Özge Yağız se numără și Mehmet Ali Nuroğlu, Esra Ronabar, Burak Dakak, Evliya Aykan, Derin Beşikçioğlu și Gökçe Eyüboğlu. Cu toate că decizia actriței de a pleca din cadrul serialului “Jurământul” i-a speriat pe fani, aceasta a fost îmbrățișată încă de la început. Acum, vedeta se poate bucura în totalitate de succesul pe care l-a dobândit pe parcurs, atât pe micul ecran, cât și pe rețelele sociale.
Özge Yağız are peste 3 milioane de fani pe pagina personală de Instagram, acolo unde a postat până acum peste 100 de fotografii și filmulețe. Cei pasionați au observat aceeași trecere și la protagonista din “Moștenirea”, Sıla Türkoğlu, arată Seriesturkish.com. După renunțarea la traseul său în cadrul producției, aceasta a devenit din ce în ce mai activă în mediul online. Fotografiile postate au prezentat o nouă artistă, diferită de cea cu care fanii au fost obișnuiți până acum. Până la un nou răspuns din partea vedetei, cei care o îndrăgesc o pot urmări pe rețelele sociale.