iSerial
Primul rol al lui Halit Ergenç. Cum a devenit actor după ce a studiat într-un domeniu complet diferit

Publicat pe 17.09.2024 la 12:36. Actualizat pe 17.09.2024 la 13:06

Halit Ergenç nu și-a propus să devină actor, însă viața l-a îndreptat către această carieră. Află care a fost primul rol al protagonistului din Suleyman Magnificul.

Halit Ergenç în rolul din Suleyman Magnificul

Happy Channel

Halit Ergenç este fără îndoială unul dintre actorii preferați ai fanilor. Acesta a jucat în producții de succes și s-a făcut remarcat în toată lumea. Printre serialele care i-au adus notorietate s-au numărat Suleyman Magnificul și 1001 de nopți. Află care a fost primul rol care l-a adus pe micile ecrane.

Primul rol al lui Halit Ergenç

Este căsătorit cu îndrăgita Bergüzar Korel din 2009 și împreună au trei copii. Viața sa personală este lăsată departe de luminile reflectoarelor, însă tot mai mulți fani își doresc să afle detalii despre aceasta. Născut pe 30 aprilie 1970, actorul a avut șansa de a interpretat personaje în prim-plan care i-au adus premii nenumărate.

View this post on Instagram

A post shared by Halit Ergenç (@halitergencresmi)

Atunci când nu se află pe platourile de filmare preferă o viață liniștită, departe de agitația orașului. Cu toate acestea, a locuit pentru o perioadă de timp la Londra alături de familie. Și-a dorit să îi ofere fiului cel mare o educație aleasă, însă drumul profesional l-a adus din nou în Turcia. În prezent, ofertele profesionale îl țin din nou ancorat în lumea actoriei.

Citește și:

Deși a studiat la o facultate tehnică, în cele din urmă și-a dat seama că actoria este meseria care îl pasionează și pentru ce a fost destinat. Pe contul personal de instagram are peste 1 milion de prieteni virtuali, acolo unde până în prezent a publicat 30 de fotografii și filmulețe. Nu este obișnuit să apară deseori pe rețelele sociale, însă Bergüzar Korel este cea care îl aduce în această lume la anumite perioade.

“Tatăl meu a fost atât muzician cât și actor de teatru, dar repara și confecționa și pantoi. Făcea artă, dar o și vindea. Mulți muzicieni au venit în casa noastră, nume ca Orhan Gencebay sau Adrian Șenses. Veneau să ia compozițiile create de tatăl meu. Am crescut cu muzică, cântam în liceu.”, a spus acesta.

Halit Ergenç a renunțat la facultatea tehnică și s-a înscris la conservator

În timp ce studia la conservator, acesta a avut șansa de a primi un rol în musicalul The king and i. Haldun Dormen i-a propus această ofertă, fiind un punct de cotitură în viața sa. Când a început să joace la teatrul Dormen, a ajuns să primească rolul secundare în seriale TV. Astfel, a realizat că iubește să fie în fața camerei de filmare și că actoria este meseria pe care își dorește să o îmbrățișeze.

Citește și:

“Dacă un actor iubește meseria sa, dacă iubește rolurile, va repeta mereu și asta îl va ajuta să se îmbunătățească.”, a spus actorul. De asemenea, nu uită de îndatoririle pe care le are alături de familie sa. Deși este faimos, spune că această faimă nu îi aparține și că celebritățile ar trebui să cunoască această idee.

“Atunci când devii faimos trebuie să înțelegi că faima nu îți aparține, poate fi pierdută. Trebuie să îți explici asta ție.”, a spus acesta. De asemenea, este de părere că fiecare persoană care observă o injustiție, ar trebui să acționeze în detrimentul celorlalți. Printre serialele de succes în care a jucat se numără İstanbul Kırmızısı.

În articolul

Primul rol al lui Halit Ergenç. Cum a devenit actor după ce a studiat într-un domeniu complet diferit

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp