Ce este... oregano?
Publicat pe 15.08.2010 la 18:25 Actualizat pe 15.08.2010 la 18:09
Oregano este un condiment culinar foarte important, fiind raspandit in bucatariile din tari precum Turcia, Palestina, Siria, Grecia, Portugalia, Spania, America Latina si Italia. Aceasta planta este mult mai aromata atunci cand este uscata.
Scurt istoric
Oregano a fost folosit pentru prima oara de catre greci. In mitologia elena, Afrodita a fost zeita care a adus aceasta planta, pentru a face oamenii sa fie mai fericiti.
Oregano era cunoscut in Grecia antica sub denumirea de "bucuria muntilor". Cuplurile proaspat casatorite purtau pe capetele lor coronite facute din aceasta planta. Oregano mai era folosit si in domeniul funerar, in jurul mormintelor fiind plantata, cu scopul de a usura drumul raposatului catre lumea cealalta.
Odata cu autonomia imperiului Roman asupra Greciei, oregano a venit si in Europa. Romanii au inceput sa foloseasca acest ingredient pentru mancaruri precum pestele, carnea de porc sau chiar pentru a da o savoare unica vinului.
In epoca medievala, oregano a ajuns si in China, unde era folosit in scopuri medicinale. Statele Unite a descoperit savurosul ingredient de-abia dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cand soldatii aflati in Europa au fost cuceriti de gustul acestuia.
Din punct de vedere etimologic, cuvantul oregano provine din latinescul "origano".
Calitatile gustative
Aromat, cald si usor amarui. Insa, depinde de climat, deoarece, fiind o planta mediteraneana, daca este crescut in zone mai reci, acesta nu va mai fi atat de aromat, ci foarte amar.
Oregano in mancare
Oregano este un "conditio sine qua non" in bucataria italieneasca. Este folosit in sosul de tomate, la legume fripte sau carne la gratar.
Se asociaza excelent cu maslinele murate sau cu frunzele de leustean. Este foarte bun si pe pizza, fiind primul ingrediet adaugat pe deliciosul preparat.
Oregano si pizza
Legenda spune ca prima pizza a fost preparata in 1889, cand regele Umberto si sotia sa, Margherita, au mers intr- calatorie in Napoli. La acea vreme, pizza avea forma unei placinte obisnuite, consumata in mare de parte de populatia saraca.
Pentru a-l impresiona pe rege, un bucatar a ales sa improvizeze putin banala reteta.
Asa ca, pe langa suc de rosii, branza si frunze de leustean, bucatarul a mai pus si oregano. Ornamentul de pe pizza imita perfect steagul Italiei. Aceasta inventie a devenit cunoscuta sub denumirea de "pizza Margherita".
Focaccia cu rosii
Una din cele mai cunoscute retete cu oregano este "Focaccia", care este, de asemenea, si foarte usor de gatit.
Focaccia este o paine plata , traditionala in Italia, care seamana foarte mult cu blatul de pizza. Cunoscut si ca "Panis focacius", preparatul a devenit foarte cunoscut in bucatariile din toata lumea.
Ingrediente
- 500 g faina de grau
- 1 pliculet de drojdie
- 2 linguri ulei de masline
- 200 ml apa calduta
- 3 rosii medii
- 2 lingurite de oregano
Preparare
1. Amestecati drojdia cu putina faina, apa calduta si putina sare. Lasati-o asa timp de 20 de minute.
2. Restul de faina se pune, apoi, peste amestecul preparat in prealabil, unde se adauga si uleiul de masline. Se amesteca usor, cu apa calduta, pana se omogenizeaza si devine lipicios.
3. Lasati aluatul la crescut timp de 30-35 de minute.
4. Luati o tava rotunda si ungeti-o cu ulei. Se toarna aluatul in tava, peste care se presara oregano. Aveti grija sa se plieze bine in tava!
5. Se lasa la cuptor 30-40 de minute.
6. Pe "focaccia" fierbinte puneti rosiile tocate foarte marunt, Puteti adauga si mozzarella taiata subtire.
Pofta buna!