Cum faci din bucătărie un loc mai prietenos cu mediul

Publicat pe 18.11.2019 la 17:45 Actualizat pe 18.11.2019 la 17:51

Dacă eşti pasionată de gătit ar trebui să ştii că această activitate nu este în general foarte prietenoasă cu mediul. Însă există mai multe metode de a face din bucătărie un loc de preparat hrana ecologic.

Reamenajare/ reciclare

Reciclarea vechii bucătării poate fi o soluţie de a proteja mediul, în sensul în care te foloseşti de tot ceea ce ai deja la îndemână - mobilier, chiuvetă, aparate electrocasnice - şi faci îmbunătăţiri doar acolo unde este nevoie. Însă există posibilitatea să fii nevoit să cumperi lucruri noi. Iar dacă pentru dulapurile de bucătărie poţi colinda şi magazinele second hand, în cazul altor elemente, precum chiuvetele, este esenţial să cumperi unele de foarte bună calitate.

Chiuveta şi robinetul

Oțelul inoxidabil poate fi reciclat și este prietenos cu mediul, fiind o opțiune perfectă pentru chiuvete de bucatarie. În plus, este durabil, nu costă foarte mult şi se curăță ușor.

Produsele de curăţare

În ceea ce privește detergenții, poţi curăţa bucătăria folosind substanţe naturale, lipsite de toxicitate, precum oţetul, zeama de lămâie şi bicarbonatul de sodiu. Oţetul îndepărtează bacteriile şi mucegaiurile şi poate fi folosit pentru a curăţa robinete, chiuvete de bucătărie şi aparatele electrocasnice. Există pe internet numeroase reţete pentru prepararea unor produse de curăţare simple pe baza acestor ingrediente, însă, în comerţ, se găsesc şi foarte multe mărci de detergenţi ecologici.

De asemenea, poţi înlocui bureţii pentru spălat vase cu unii din silicon, care au o durată de viaţă foarte mare şi nu conţin plastic, atât de dăunător pentru mediu. Numeroase studii au arătat că bureţii de vase tradiţionali sunt un teren propice pentru dezvoltarea bacteriilor, iar înlocuirea acestora cu unii din silicon te ajută să menţii un grad mai ridicat de igienă în locul în care găteşti. Dacă nu te atrage versiunea din silicon, poţi încerca bureţii din fibre de cocos, care nu numai că sunt biodegradabili, dar sunt şi prietenoşi cu mâinile tale şi nu zgârie vasele.

Renunță la prosoapele din hârtie

Unele sunt fabricate din hârtie reciclată, altele, din celuloză. Prima versiune este mai sustenabilă, însă conține ingrediente de legare toxice, a doua este mai sigură, dar nu este ecologică. Cea mai bună soluție este să renunți total la prosoapele de bucătărie din hârtie și să folosești unele din materiale textile naturale. În cazul prosoapelor de bucătărie, există pe piață astfel de produse din bambus reciclat, care este prietenos cu mediul.

Cuptorul

Este un element de bază pentru gătit, însă este responsabil de emanarea unor gaze cu efect de seră. Pentru a reduce nivelul acestor gaze, foloseşte un cuptor cu geam din sticlă, astfel încât, atunci când coci prăjituri și pâine, să vezi ce se întâmplă înăuntru şi să nu fii nevoit să deschizi frecvent ușa. În momentul în care deschizi uşa unui cuptor încins, temperatura scade cu aproximativ zece grade Celsius, ceea ce poate prelungi timpul de coacere şi creşte consumul de energie. De asemenea, poţi opri cuptorul cu zece minute înainte de expirarea termenului de coacere recomandat, pentru că acesta rămâne suficient de încins pentru a găti preparatul.

Vasele şi alte dispozitive pentru gătit

Tigăile din teflon, atât de convenabile pentru că nu permit lipirea preparatelor, elimină în mâncare substanțe toxice, se deteriorează rapid și trebuie înlocuite destul de frecvent. Ceea ce poți face este să achiziționezi vase de gătit mai durabile, precum cele din oțel inoxidabil sau fontă.

Dacă îți place să coci, folosește tăvi din sticlă, silicon sau ceramică.

Cuptoarele cu microunde te pot ajuta să economisești cu până la 80% mai multă energie decât cele convenționale, deci sunt o alegere perfectă pentru a încălzi mâncarea sau a găti rapid legume. Dacă vrei să gătești ceva rapid în cuptorul cu microunde, plasează mâncarea mai spre marginea discului interior, nu pe mijloc.

O alegere la fel de bună este cuptorul electric, care folosește puțină energie și nu are nevoie de mult timp pentru a se încălzi. Cuptorul electric poate fi folosit dacă nu ai de gătit cantități mari de carne, pește ori cartofi.

Oala de gătit sub presiune poate ajuta la economisirea a până la 70% din energie. Te ajută să gătești rapid leguminoase, carne, cereale, reține nutrienții din alimente și intensifică aroma.

Alte metode de a economisi energie

În zilele noastre, maşina de spălat vase nu mai este un lux, ci o necesitate. Însă, pentru a polua mai puţin mediul şi a economisi energie electrică, porneşte maşina doar după ce ai umplut-o cu vase şi foloseşte detergenţi biodegradabili.
În ceea ce priveşte frigiderul, ai putea renunţa la funcţia pentru cuburi de gheaţă şi automatul de apă rece, care cresc consumul energetic al aparatului.

De asemenea, dacă ai un model mai vechi de frigider, care are în spate bobine, ar trebui să ştii că acestea trebuie curăţate de praf cu aspiratorul cam o data la şase luni. Lasă spaţiu între frigider şi perete pentru a nu creşte consumul energetic.

Nu trebuie să te îngrijorezi dacă nu pui în practică toate ideile de mai sus în același timp. Însă chiar și numai câteva dintre ele te vor ajuta la reducerea amprentei de carbon. Cu puțină organizare, îți vei dezvolta niște obiceiuri mai prietenoase cu mediul și care vor conta semnificativ și pentru starea sănătății tale.

Sursa foto: Pixabay.com

În articolul Cum faci din bucătărie un loc mai prietenos cu mediul:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
A comandat o ladă frigorifică de 70 kg, iar curierul i-a lăsat-o în faţa blocului. "A zis că mă descurc"
observatornews.ro
A comandat o ladă frigorifică de 70 kg, iar curierul i-a lăsat-o în faţa blocului. "A zis că mă descurc"
Ce avere a lăsat în urmă Anca Pandrea, soția lui Iurie Darie. Cine o va moșteni pe artistă. Detaliul din testament ce schimbă tot
a1.ro
Ce avere a lăsat în urmă Anca Pandrea, soția lui Iurie Darie. Cine o va moșteni pe artistă. Detaliul din testament ce schimbă tot
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
useit.ro
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
Ce mănâncă la fiecare masă a zilei Adrian Mutu pentru a se menţine într-o formă fizică senzaţională la 47 de ani
as.ro
Ce mănâncă la fiecare masă a zilei Adrian Mutu pentru a se menţine într-o formă fizică senzaţională la 47 de ani
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
MediCOOL
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Spynews
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
DeParinti
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
MediCOOL
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x