Otetul balsamic si zece retete delicioase la care sa il folosesti
Publicat pe 01.03.2011 la 23:29
Un pic de ulei de masline, un strop de otet bun si cateva ierburi aromatice - o reteta simpla pentru o marinada sau un sos care nuanteaza gustul legumelor, potenteaza dulceata rosiilor sau fragezeste carnea la gratar. Incearca 10 variatiuni pe tema otetului balsamic.
Cartofi si ceapa caramelizate
Se pregateste o tava bine unsa cu unt si se asaza alternativ cartofi curatati si fierti pe jumatate si ceapa rosie taiata grosier. Se adauga sare, piper, foi de dafin, rozmarin, usturoi si, din loc in loc, bucatele de unt; se stropesc bunatatile cu otet balsamic. Se baga la cuptor pana se caramelizeaza si se serveste fierbinte.
Creveti in sos
O portie de creveti bine marinati intr-un sos de otet balsamic, ghimbir, sare
si piper se prajeste in tigaie adaugand, spre final, restul de marinada. Cand compozitia s-a caramelizat, se poate servi cu paste calde.
Pasta de masline
Se amesteca bine intr-un blender masline negre, ulei de masline, sare, piper
si usturoi, dupa gust, dar si otet balsamic, cat sa-i ofere compozitiei o tenta acrisoara. Pasta se savureaza la temperatura camerei sau rece, pe paine calda.
Pui la cuptor cu otet balsamic
Puiul aromatizat (in interior si la exterior) cu rozmarin, apoi uns cu ulei de masline si usturoi pisat, se da la cuptor pana se rumeneste bine, stropindu-se din cand in cand cu sosul din tava. Se acopera puiul taiat cu un sirop cald de
otet balsamic cu zahar brun si se asteapta 5 minute, ca sa se patrunda aromele.
Cascaval pané si carpaccio de ciuperci
Se tapeteaza cuburile de cascaval cu ou si pesmet. Dupa ce stau la rece o ora, se prajesc la foc iute si se asaza langa ciupercile proaspete, ceapa taiata rondele si alte legume sotate in prealabil. Se toaca ceapa si usturoi, se calesc in ulei de masline, apoi se adauga zahar brun si otet balsamic; se acopera legumele cu acest sos. Pentru ornat, se folosesc frunze de salata si de patrunjel.
Aripioare in sos grecesc
Se condimenteaza aripioarele de pui cu sare si piper, iar pentru a da savoare preparatului, se prajesc intr-un un sos facut din usturoi pisat, miere, ketchup, lamaie, boia, sare, piper si otet balsamic. Se lasa pe foc pana se leaga bine compozitia si se serveste, pentru o masa perfecta, alaturi de un vin alb demi-dulce.
Bame grecesti
Se aleg bame tinere si se oparesc in bors amestecat cu otet balsamic; se scurg si se prajesc in ulei. Se adauga ardei gras, taiat feliute, iar - separat - se caleste ceapa, apoi se toarna peste bame. Cateva rosii rumenite in ulei se toarna,
impreuna cu zeama lasata, peste amestecul de bame. Se fierbe descoperit, iar la sfarsit se adauga otet balsamic, pentru un plus de savoare. Se serveste imediat.
Dovlecei umpluti pe pat de rosii
Se amesteca ceapa verde, usturoiul, verdeata si caperele tocate marunt, cimbru, patrunjel si pesmet cu carnea tocata. Se taie dovleceii oblic (in trei), se scobeste interiorul si se umplu cu amestecul de carne. Se tapeteaza cu parmezan si se asaza in tava peste rosii; se adauga 50ml supa si se mai fierb inabusit 20 de minute. Se stropesc cu otet balsamic si se lasa la gratinat.
Sardine pe gratar
Sardinele eviscerate, unse bine cu ulei si usturoi pisat, se prajesc pe gratar. Separat, se imbraca intr-un strat subtire de otet balsamic si se coc, pana la caramelizare, cativa ardei. Apoi se adauga ulei de masline, sare, piper si se servesc alaturi de sardine.
Salata de capsuni cu branza
Se pregateste un amestec de frunze de salata verde, capsuni feliate si branza cubulete si se toarna deasupra deliciul care face diferenta: sos de mustar, amestecat cu usturoi, miere, zahar brun, ulei de masline si otet balsamic.
Citeste si Good Food Romania!