Happy Channel îi aduce un Happy Tribute actriței Rodica Negrea, care ia totul în serios, până și fericirea!

Publicat pe 10.08.2017 la 16:32 Actualizat pe 10.08.2017 la 19:48

Rodica Negrea este invitata speciala de la Happy Tribute.

foto: Facebook

Anca Țurcașiu a avut alături o actriță specială, apreciată de către publicul român, care se poate mândri cu o carieră în teatru, mai ales.

Mi-ar plăcea să las și eu o urmă vie în sufletul semenilor într-o meserie care e vie numai pe scenă”, așa îi place Rodicăi Negrea să vorbească despre ea.

Rodica Negrea a debutat 1977 în filmul „E atât de aproape fericirea”.

Dar ce înseamnă fericirea pentru una dintre cele mai apreciate actrițe din România?

Aflați totul în clipul alăturat.

În articolul Happy Channel îi aduce un Happy Tribute actriței Rodica Negrea, care ia totul în serios, până și fericirea!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Semnificația zilei de 8 Martie: tradiții și obiceiuri
Catine.ro
Semnificația zilei de 8 Martie: tradiții și obiceiuri
Româncă de 21 de ani, dispărută fără urmă în Italia. Telefonul ei a fost găsit pe marginea drumului
observatornews.ro
Româncă de 21 de ani, dispărută fără urmă în Italia. Telefonul ei a fost găsit pe marginea drumului
Mesaje și felicitări de 8 martie. Urări și SMS-uri speciale pentru mame, iubite și soții
a1.ro

Rețeta mucenicilor tradiționali muntenești, fierți într-un sirop aromat
HelloTaste.ro
Rețeta mucenicilor tradiționali muntenești, fierți într-un sirop aromat
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cele mai așteptate jocuri video din 2026. Titlurile preferate de milioane de fani
useit.ro

„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
as.ro

Cauze ale icterului. De ce poate apărea îngălbenirea pielii
MediCOOL

Mirela Vaida, luată prin surprindere de unul dintre fiii săi. Prezentatoarea de la Acces Direct s-a emoționat profund
Spynews

Crizele de furie ale copiilor mici sunt bune pentru dezvoltarea lor, arată cele mai recente studii
DeParinti

Adevărul din spatele infertilității inexplicabile
MediCOOL
Adevărul din spatele infertilității inexplicabile
Rețeta mucenicilor tradiționali moldovenești, cu miere și nucă
HelloTaste

close
x