Doru Ana, mărturisiri emoționante la “CulTOUR”: “Este darul cel mai prețios pe care mi l-a dat Dumnezeu vreodată”

Publicat pe 29.01.2019 la 15:14 Actualizat pe 21.05.2019 la 16:27

Cunoscutul actor Doru Ana, pe care telespectatorii l-au putut urmări în serialul “Fructul oprit”, face mărturisiri emoționante în emisiunea “CulTOUR”, de la Happy Channel.

Cunoscutul actor Doru Ana, pe care telespectatorii l-au putut urmări în serialul “Fructul oprit”, a făcut mărturisiri emoționante în emisiunea “CulTOUR”, de la Happy Channel. El a vorbit despre cel mai prețios dar pe care l-a primit în viață.

Cea mai frumoasă și marcantă amintire din copilărie o am de la vârsta de trei ani și jumătate, când am pășit prima dată la grădiniță în grupa mica… Și cum se întâmplă, educatoarele îți spun unde să stai. Pe mine m-a pus alături de un băiețel, care apoi mi-a devenit cel mai bun prieten, timp de 50 de ani, până când s-a prăpădit. Am fost nedespărțiți. Nu a trecut zi să nu vorbim unul cu altul. De la trei ani și jumătate până la 53 de ani, când s-a prăpădit. Este darul cel mai prețios pe care mi l-a dat Dumnezeu vreodată. Eu am avut acest noroc fantastic. Am crescut împreună, de multe ori oamenii spuneau că suntem frați, că suntem din aceeași familie, pentru că eram nedespărțiți”, povestește Doru Ana la “CulTOUR”, emisiunea prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.

În articolul Doru Ana, mărturisiri emoționante la “CulTOUR”: “Este darul cel mai prețios pe care mi l-a dat Dumnezeu vreodată”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Ce exerciţii primesc elevii la Testele PISA, unde România a obţinut un scor dezastruos
observatornews.ro
Ce exerciţii primesc elevii la Testele PISA, unde România a obţinut un scor dezastruos
Cum arată casa în care trăiesc Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. Imagini cu locuința de lux de la Roma
a1.ro
Cum arată casa în care trăiesc Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. Imagini cu locuința de lux de la Roma
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Prietenul miliardar al lui Ion Ţiriac, arestat pe aeroport. Ce i s-a putut găsit în bagaj
as.ro
Prietenul miliardar al lui Ion Ţiriac, arestat pe aeroport. Ce i s-a putut găsit în bagaj
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
MediCOOL
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Alertă de dronă în patru județe din România. A fost emis mesaj RO-Alert
Spynews
Alertă de dronă în patru județe din România. A fost emis mesaj RO-Alert
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
DeParinti
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
MediCOOL
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x