Mioara Velicu: ”Pe mine, de fapt, mă cheamă Maria”. Iată din ce motiv artista cântă cu numele Mioara și care este NUMELE EI REAL!

Publicat pe 16.02.2017 la 23:27 Actualizat pe 18.02.2017 la 15:56

Mioara Velicu vorbeste despre etapa decisiva a carierei sale.

Mioara Velicu i-a povestit Ancăi Țurcașiu la Happy Tribute care a fost momentul carierei sale din care a avut cel mai mult de învățat și cum a ajutat-o acesta.

Ansamblul Trandafir de la Moldova a fost cea mai importantă școală pentru ea. Consideră că a format-o și acolo a învățat tainele meseriei, să cânte adevărat și să își facă repertoriu.

”Aveam un dirijor care cerea de la noi extraordinar de mult și pe mine mă stimula. Nu veneam la serviciu doar de dragul de a-mi lua salariul. Mie îmi plăcea să cânt”, spune cu pasiune Mioara Velicu și cu recunoștință față de persoanele care au contribuit la evoluția sa.

Artista a mai mărturisit la Happy Tribute că, de fapt, pe ea o cheamă Maria. Cum s-a ajuns să cânte cu un alt nume a povestit chiar ea:

”Pe mine mă cheamă, de fapt, Maria. La Galați, Antoneta Ene mi-a spus că suntem prrea multe Marii, și, atunci mi-a spus Mioara. Pe mine, în buletin, mă cheamă Martinescu Maria. Velicu este numele părinților mei”.

Urmărește clipul alăturat și află mai multe despre o carieră de invidiat.

În articolul Mioara Velicu: ”Pe mine, de fapt, mă cheamă Maria”. Iată din ce motiv artista cântă cu numele Mioara și care este NUMELE EI REAL!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Vremea de mâine 6 noiembrie. Temperaturile scad dramatic. Zonele din România unde vor fi -7 grade
observatornews.ro
Vremea de mâine 6 noiembrie. Temperaturile scad dramatic. Zonele din România unde vor fi -7 grade
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
a1.ro
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
MediCOOL
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
Cât le-a venit factura la curent soților Lis. Oana este revoltată: “Nu pot să-l țin pe Vio în frig”
Spynews
Cât le-a venit factura la curent soților Lis. Oana este revoltată: “Nu pot să-l țin pe Vio în frig”
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
DeParinti
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
MediCOOL
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x