Virginia Rogin: ”Sper ca lumea să îmi zică de acum încolo Zorica”!

Publicat pe 27.09.2017 la 11:05 Actualizat pe 27.09.2017 la 13:12

Virginiei Rogin ii place atat de tare personajul ei, incat nu s-ar supara daca oamenii i-ar spune Zorica.

Atât de tare îi place personajul ei din ”O grămadă de caramele”, încât, mărturisește actrița Virginia Rogin, i-ar plăcea ca lumea să o strige pe stradă Zorica!

Într-un interviu acordat emisiunii ”Happy Night”, de la Happy Channel, Virginia Rogin a declarat că, față de iSerialul ”Când mama nu-i acasă”, în ”O grămaddă de caramele”, personajul ei se dezvoltă, capătă amploare.

Îmi e foarte dragă Zorica, deși eu am mai jucat roluri de țigancă, de ghicitoare. Din punct de vedere actoricesc, chiar dacă, aparent, personajele sunt asemănătoare, actorul trebuie să regăsească în el resurse pentru a nu le face să semene. Sper ca lumea să o placă și să îmi zică de acum încolo Zorica!”, a declarat actrița la emisiunea ”Happy Night”, difuzată la Happy Channel, de luni până vineri, la ora 22.30.

Urmărește interviul integral în clipul alăturat.

Pe Virginia Rogin o puteți urmări în fiecare luni și marți, numai la postul de televiziune Happy Channel, în seria ”O grămadă de caramele”. Producția continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă. Serialul este produs de Ruxandra Ion, după scenariul Simonei Macovei, în regia lui Radu Grigore, și poate fi urmărit de telespectatori NUMAI LA POSTUL DE TELEVIZIUNE HAPPY CHANNEL, luni și marți de la ora 19.00, în reluare de la 23.45, tot în zilele de luni și marți. Fii cu ochii pe Happy!

Din distribuție fac parte: Carmen Tănase (buni Smaranda), Marian Râlea (Tănase Găleată, zis Tănase Șapte Case), Cristina Ciobănașu (Miruna Șerban), Vlad Gherman (Victor Morante), Virginia Rogin (Zorica Găleată), Alina Chivulescu (Nora Șerban), Ioana Ginghină (Geanina Găleată), Dana Dembinski (Carla Morante), Ion Ion (Geanni Morante), Andrei Aradits (George), Andreea Ibacka (Paula), Andreas Petrescu (Emil Șerban), Doinița Oancea (Pamela Găleată), Augustin Viziru (Doruleț), Silviu Mircescu (Mirciulică), Rapha (Radu), Mihai Bubu Cernea (Micky Goga), Tatiana Șelaru (Ema), Elisa Ciocan (Eva Șerban), Tiberiu Herdea (Luca Șerban), Tudor Roșu (Victoraș), Victor Țăpeanu (Leo), Mihai Marinescu (Porumbelu’), Elena Șeulean (Mona), cu participarea specială, în roluri episodice, a actorilor Rodica Negrea și Mihai Călin.

În articolul Virginia Rogin: ”Sper ca lumea să îmi zică de acum încolo Zorica”!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Noi restricţii pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Ce rută ocolitoare au la dispoziţie şoferii
observatornews.ro
Noi restricţii pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Ce rută ocolitoare au la dispoziţie şoferii
Cât a costat rochia pe care a purtat-o Simona Halep la petrecerea de retragere din tenis. Fostul lider mondial a strălucit
a1.ro
Cât a costat rochia pe care a purtat-o Simona Halep la petrecerea de retragere din tenis. Fostul lider mondial a strălucit
Happy Channel
HelloTaste.ro
Happy Channel
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Apple a dezvăluit noua versiune AI a Siri. De ce nu va fi disponibilă în Europa
useit.ro
Apple a dezvăluit noua versiune AI a Siri. De ce nu va fi disponibilă în Europa
Iranianul Mohebi, gesturi şocante la gol. Suporterii au reacţionat: “Nemernic terorist”
as.ro
Iranianul Mohebi, gesturi şocante la gol. Suporterii au reacţionat: “Nemernic terorist”
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Soția lui Florin Salam, făcută praf din cauza rochiei de la nunta lui Dani Stoian: ”Nu se compară cu Fănica nici în vise!”
Spynews
Soția lui Florin Salam, făcută praf din cauza rochiei de la nunta lui Dani Stoian: ”Nu se compară cu Fănica nici în vise!”
Cum să cureți pompa de sân
DeParinti
Cum să cureți pompa de sân
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
MediCOOL
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Happy Channel | V2
HelloTaste
Happy Channel | V2
close
x