Premiile CNDB, ”Oscarul dansului contemporan”, la Centrul Național al Dansului

Publicat pe 22.03.2018 la 17:00 Actualizat pe 22.03.2018 la 17:19

La finalul evenimentului, Rapha, reporterul de la ”PoveștiCOOL”, a realizat un interviu cu Vava Ștefănescu, coregraf și manager la Centrului Național al Dansului București.

Echipa emisiunii ”PoveștiCOOL” vă invită la cea de-a patra ediție a decernării premiilor Centrului Național al Dansului București (CNDB). Sau, ”Oscarurile Dansului Contemporan”, cum a fost prezentat evenimentul chiar de pe scena Teatrului Odeon din Capitală. Ca în fiecare an, ”Premiile CNDB” sunt de excelență, recunosc o valoare și nu ierarhizează. De asemenea, trofeele sunt sub forma unor cărămizi pictate cu foiță de aur.

La finalul evenimentului, Rapha, reporterul de la ”PoveștiCOOL”, a realizat un interviu cu Vava Ștefănescu, coregraf și manager la Centrului Național al Dansului București, dar și cu o parte dintre laureații acestei ediții a Premiilor CNDB.

”Este un omagiu adus celor care au fost înaintea noastră și care au spart canoane, au împins limite, au impus noi discursuri și au avut curaj. Intenționăm ca aceste trofee, cărămizile, să se contituie într-un perete, pentru ca lumea să știe cine a contribuit la consolidarea dansului contemporan în România”, a declarat Vava Ștefănescu la ”PoveștiCOOL”, emisiune difuzată de Happy Channel sâmbăta și duminica, de la ora 15.30 (în reluare luni-vineri, de la 15.30 și luni-joi, după miezul nopții).

Despre noul sediu al CNDB, dar și interviuri cu o parte dintre laureații acestei ediții, în clipul de mai jos.

În articolul Premiile CNDB, ”Oscarul dansului contemporan”, la Centrul Național al Dansului:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Meseriaşii au luat foc după ce un bucureştean le-a oferit 5.000 de euro pentru renovare. "Practic vrea gratis"
observatornews.ro
Meseriaşii au luat foc după ce un bucureştean le-a oferit 5.000 de euro pentru renovare. "Practic vrea gratis"
Insula Iubirii nu se difuzează sâmbătă, 14 noiembrie 2026.Ce schimbare a intervenit în programul Antena 1 și când revine emisiunea
a1.ro
Insula Iubirii nu se difuzează sâmbătă, 14 noiembrie 2026.Ce schimbare a intervenit în programul Antena 1 și când revine emisiunea
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Metode de prevenție a pneumoniei. Ce poți face pentru evita această boală pulmonară
MediCOOL
Metode de prevenție a pneumoniei. Ce poți face pentru evita această boală pulmonară
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Cum să îți ajuți copilul să își gestioneze frica de schimbare
DeParinti
Cum să îți ajuți copilul să își gestioneze frica de schimbare
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x