Randurile asternute insumeaza, poate, cea mai frumoasa declaratie de dragoste a unui om pentru un animal de companie:

"E ora sase, intr-o vineri seara, si le scriu catorva mii de prieteni pe care nu i-am cunoscut inca. Le scriu pentru a-i ruga sa isi schimbe planurile si sa accepte sa ne intalnim putin mai incolo.

Asta e problema.

Am o catea, Janet. Este bolnava de vreo doi ani deja, timp in care o tumoare s-a cuibarit in inima ei, crescand cate putin in fiecare zi. Acum are 14 ani, aproape. Am luat-o cand avea patru luni. Aveam 21 de ani atunci, un adult cu acte in regula - ea era copilul meu.

Este un pitbul, am gasit-o in Echo Park, cu o franghie in jurul gatului si muscaturi de-a lungul urechilor si a fetei. Era un caine de lupte, folosit ca momeala, pentru a-i face pe ceilalti caini sa se simta mai increzatori in sansele lor.

Are 14 ani si nu am vazut-o pana acum muscand, instigand la bataie sau macar latrand la cineva, deci inteleg de ce a fost aleasa pentru acel rol. Este o pacifista.

Cu Janet am avut cea mai stabila relatie din viata mea, asta e un adevar simplu.

Am mers din casa in casa, din familie in familie, si totusi, intotdeauna am fost impreuna. A dormit in pat cu mine, capul ei stand frumos pe perna, si mi-a acceptat fata brazdata de lacrimi pe pieptul ei, imbratisandu-ma cu labele, de fiecare data cand aveam inima sfasiata, sau spiritul frant, sau, pur si simplu, eram pierduta. De-a lungul anului, am schimbat rolurile; m-a lasat sa fiu copilul ei cand ma lua somnul, lasandu-si botul pe capul meu.

Statea sub pian, cu mine, cand scriam cantece, latra cand incercam sa inregistrez orice si a fost cu mine, in studio, pe toata perioada inregistrarii ultimului album.

Cand am venit ultima oara inapoi din turneu, am gasit-o vesela, ca de obicei; s-a obisnuit sa lipsesc cateva saptamani, o data la 6, 7 ani.

Are Boala Addison, deci este riscant pentru ea sa calatoreasca, avand nevoie de injectii cu cortizol in mod regulat. Altfel, reactioneaza prea puternic la stres si bucurie; fara sa aiba autocontrolul oamenilor, poate muri daca se agita prea mult.

In ciuda tuturor lucrurilor, a ramas energica si jucausa, incetand sa se comporte ca un pui abia acum 3 ani.

Este cea mai buna prietena a mea, mama mea si fiica mea, protectoarea mea, singura care m-a invatat ce este dragostea cu adevarat.

Nu pot sa vin in America de Sud. Nu acum. Cand am revenit din turneul in SUA, am realizat ca ceva s-a schimbat.

Nici macar nu mai vrea sa iasa la plimbare. Stiu ca nu e trista ca a imbatranit sau ca va muri. Animalele au instinct de supravietuire, dar nu sunt vanitoase si nu tin la mortalitatea lor, precum oamenii. De-asta stiu sa traiasca mult mai bine, in prezent.

Dar stiu ca vine un moment cand va inceta sa fie un caine si va deveni parte din TOT. Va face parte din vant si din pamant si din zapada si din mine, oriunde as merge.

Nu pot sa o parasesc acum, va rog, intelegeti. Daca plec din nou, mi-e frica ca va muri si nu voi avea onoarea sa ii cant la plecarea din lume.

Uneori imi ia 20 minute sa imi aleg sosetele. Dar am luat decizia asta pe loc. Sunt cateva alegeri in viata care ne definesc. Nu voi fi femeia care renunta la dragoste si prietenie pentru cariera. Sunt femeia care sta acasa si coace Tilapia pentru prietena mea cea mai draga. Si care o ajuta sa se simta confortabil si in siguranta, care o alina si o face sa se simta importanta.

Multi dintre noi ne ingrozim la ideea ca cineva drag ar putea muri. Este adevarul urat al Vietii si suntem cuprinsi de frica in fata lui si ne simtim singuri. As vrea sa putem aprecia si timpul care ne ramane cu ei pana in acel moment.

Stiu ca ma voi simti coplesita de prezenta ei, de trecutul ei si dragostea mea pentru ea, in aceste ultime momente. Trebuie sa fac imposibilul sa fiu langa ea. Pentru ca va fi cea mai frumoasa, intensa, groaznica experienta a vietii mele.

Asa ca o sa stau acasa, sa o ascult cum sforaie si stranuta, si sa ma minunez de cea mai oribila respiratie pe care a avut-o un ingel vreodata. Va cer binecuvantarea."

foto: facebook.com