Descopera latura gustoasa a Amsterdamului!

Publicat pe 07.06.2011 la 12:54 Actualizat pe 07.06.2011 la 12:58

Daca te simti cu adevarat in vacanta doar in preajma apei si a unei abundente de restaurante, dar vrei sa combini leneveala cu escapade la muzee celebre si cu degustari in cafenele nu mai putin celebre, inseamna ca Amsterdam nu va disparea niciodata de pe lista destinatiilor preferate.

In Olanda ploua. Atat de mult si de des, incat oamenii au inventat sabotii de lemn - probabil cea mai incomoda incaltaminte pe care am incercat-o vreodata - ca sa tina umezeala un pic mai departe.

Si mancaruri grele, cu cartofi si afumatura, singurele care sunt in stare sa goneasca frigul care ti-a intrat in oase. Dar odata ce te-ai obisnuit cu ideea ca „Olanda nu e Grecia; sau Spania; sau Italia" (desi unii insista sa denumeasca Amsterdamul „Venetia Nordului"), poti sa te plimbi fara nicio grija: daca soarele e intr-o pasa buna si-si arata fata, norocul tau - poti sa stai cateva ore sorbind cafea si cititind ziarul, intr-una dintre cafenelele de pe malul apei; daca ploua, iarasi esti norocos, pentru ca ai ocazia sa admiri picturi de Rembrandt si Van Gogh.

Seara e momentul perfect pentru a merge cu barca pe canale, mai ales daca nu te sfiesti sa tragi cu ochiul in resedintele care au fost construite de comerciantii bogati din secolul al XVII-lea. Geamurile sunt inalte, iar olandezii nu folosesc perdele, deci poti admira barnele din lemn, candelabrele, tablourile si aranjamentele florale care au fost parca gandite special pentru bucuria privitorilor din strada.

Curry thailandez si clatite surinameze

Mancarea olandeza nu cred ca a fost facuta sa-ti bucure sufletul, ci mai degraba sa-ti umple si sa-ti incalzeasca pantecul: chiftele prajite, tocanita cu ceapa, cartofi si carne grasa, supa de mazare cu bacon si carnati. Daca ajungi in perioada scoicilor (din septembrie pana in aprilie), trebuie neaparat sa comanzi o portie (sunt fierte in vin, cu felii de praz, ceapa si, eventual, morcovi), care va veni cu o garnitura mare de cartofi prajiti.

Cei din urma par sa fie gustarea preferata a localnicilor, daca e sa te iei dupa numeroasele fast-fooduri care ii vand la cornet, cu topping de maioneza. Heringul crud este un alt snack foarte popular: se serveste ca atare sau intr-o chifla de paine alba si moale (care ti se lipeste de cerul gurii), umpluta cu ceapa taiata marunt si cu felii subtiri de castravete murat. Gustul e surprinzator de bun, dar mirosul o sa te urmareasca cel putin jumatate de zi.

Pentru vegetarieni, lantul de fast-food Maoz e ca o mana cereasca (gasesti unul chiar pe strada care duce de la gara la piata centrala, Dam); aici comanzi un sandvici cu falafel si iti alegi din barul de salate ce ingrediente mai vrei - tabbouleh, salata verde, masline, morcovi rasi, vinete murate (sandiviciul poate fi re-umplut la discretie).

Pentru mancare ieftina si proaspata, dar mai ales pentru spectacolul de culori si de arome, merita sa vizitezi Albert Cuypmarkt, cea mai mare piata din Amsterdam. Rotile de branza, puii rotisati, fructele de mare pe pat de gheata si ghivecele cu ierburi aromate sunt vandute „cot la cot" cu ochelari de soare, imitatii de Louis Vuitton si esarfe indiene ieftine cat un bilet de autobuz. In zona gasesti restaurante cu mancare surinameza si indoneziana (mostenire a trecutului colonial).

Combinatiile de arome iti lasa apa in gura (sau senzatia de arsura, ai grija la sosul de ardei iute) - curry si sos de arahide thailandez, lemongrass si sos de peste vietnamez, legume gatite la wok, in maniera chinezeasca. Daca esti fan al mancarii chinezesti, e musai sa treci prin China Town, care adaposteste - pe langa restaurante, supermarketuri cu ingrediente asiatice si saloane de masaj - cel mai mare templu budist chinez din Europa.

Gouda maturata si bere rece

In cafenele poti sa alegi din peste cincizeci de tipuri de bere (Heineken, desi recunoscuta pe plan international, nu are o reputatie prea buna acasa). Acompaniamentul clasic este branza gouda cu mustar sau „platoul casei" (care include si mezeluri). Daca nu bei alcool, alege o cafea si o felie de tort cu mere, care vine intotdeauna acompaniat de frisca.

Cel mai cunoscut tip de cafenea este „bruin café" (cafeneaua maro): podelele sunt acoperite de nisip fin (care absoarbe umezeala si mizeria), mobilierul e din lemn, iar atmosfera - perfecta pentru conversatie. Peretii ar trebui sa fie maro din cauza fumului de la tigari (sau de la lumanari), dar - in ziua de azi - proprietarii vopsesc peretii direct in maro.

Coffeeshopurile sunt o cu totul alta poveste: aici e interzis sa fumezi tutun, se serveste rar alcool, dar ai un meniu intreg pentru canabis - il poti fuma, dar si manca - in biscuiti, muffins, prajituri.

Nu rata!

Piata de flori: aprovizioneaza-te cu bulbi de lalele, care pot fi transportati usor in valiza.

Rijksmuseum, unul dintre cele mai cunoscute muzee din Olanda. Aici poti vedea „Rondul de noapte" al lui Rembrandt.

O plimbare cu barca pe canal: prin geamurile largi, fara perdele, poti admira interioare de revista.

O plimbare cu bicicleta, ca sa fii in ton cu atmosfera locului.

O vizita (gratuita) la fabrica de diamante Gassan Diamonds. Dupa ce ai vazut cum arata un inel de 40.000 de euro, s-ar putea sa nu mai intri curand in vreun magazin de bijuterii.

Casa memoriala Anne Frank: prosperitatea Amsterdamului datoreaza mult populatiei evreiesti, care a fost decimata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Un „foot massage" (masaj de picioare) intr-unul din saloanele din China Town. Dupa 30 de minute (si 20 de euro), te simti in stare sa pleci la Bucuresti pe jos.

Citeste si Good Food Romania!

În articolul Descopera latura gustoasa a Amsterdamului!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Reacția unor turiști olandezi după ce au descoperit tradițiile din Bucovina: "E minunat, e autentic"
observatornews.ro
Reacția unor turiști olandezi după ce au descoperit tradițiile din Bucovina: "E minunat, e autentic"
Ce a făcut Prințul Marco când a crezut că nu este filmat. Imaginile surprinse în mașină alături de Gabriella
a1.ro
Ce a făcut Prințul Marco când a crezut că nu este filmat. Imaginile surprinse în mașină alături de Gabriella
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
useit.ro
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
as.ro
Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
MediCOOL
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
Puya a reacționat, după ce i s-a spus că merge haotic pe bicicletă, în București. Ce spune despre cel care l-a filmat
Spynews
Puya a reacționat, după ce i s-a spus că merge haotic pe bicicletă, în București. Ce spune despre cel care l-a filmat
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
MediCOOL
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x