Coloana sonoră a serialului ”Sezonul Cireșelor” este interpretată chiar de actrița principală, Özge Gürel

Publicat pe 06.04.2018 la 11:14 Actualizat pe 18.06.2018 la 15:34

Actrița principală din serialul turcesc ”Sezonul Cireșelor”, Özge Gürel, face parte din tânăra generație de actori din Turcia și, totodată, este una dintre cele mai frumoase și talentate artiste. Ea nu este doar actriță, ci și model și cântăreață.

Özge Gurel este actrița care interpretează personajul principal feminin din ”Sezonul cireșelor”, unul dintre serialele turcești pe care postul Happy Channel îl difuzează de luni până vineri, de la ora 10.30. Ozge a mărturisit că a ajuns să joace în acest serial după ce, inițial, a fost resprinsă la un casting pentru un alt film.

Ozge nu este doar actriță, ci și cântăreață. De alfel, chiar ea interpretează piesele de pe coloana sonoră a serialului turcesc ”Sezonul Cireșelor”. Toate piesele pe care le auziți în acest serial au fost adunate pe două albume, lansate în Turcia în 2014 și în 2015. Primul, intitulat ”Cherry Season (Soundtrack)”, a fost lansat la 2 decembrie 2014. Cei care interpretează piesele sunt Aydilge, Aras Aydin and Özge Gürel. Cel de-al doilea album, ”Kiraz Mevimi (Original Soundtrack 2)”, a fost lansat pe iTunes on în vara lui 2015, chiar înainte de premiera celui de-al doilea sezon ”Sezonul Cireșelor”.

Iată una dintre piesele interpretate de Ozge, piesă ce are peste trei milioane de vizualizări pe canalul YouTube:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările


”Sezonul Cireșelor” (titlul original: ”Kiraz Mevsimi”) spune povestea lui Oyku (Özge Gurel), o tânără ambiţioasă care visează să devină un fashion designer de renume.
Încă din copilărie a fost îndrăgostită de Mete (Daghan Kulegec), fratele celui mai bun prieten al ei. Însă el nu avea ochi pentru ea, intrucât avea deja o iubită. Cel mai bun prieten al lui Mete, Ayaz (Serkan Çayoglu), este chiar fiul unui fashion designer de top, care ar putea să ajute pe tânăra Oyku să îşi realizeze visurile.

Între ei se înfiripă o poveste şi devin iubiţi! Însă viaţa îi arată lui Mete că femeia pe care şi-o doreşte cu adevărat este chiar sub ochii lui, lucru pe care nu l-a constatat din prima secundă!

În articolul Coloana sonoră a serialului ”Sezonul Cireșelor” este interpretată chiar de actrița principală, Özge Gürel:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Mărturia românului arestat din greșeală și ținut o lună la Rahova. S-a trezit cu poza pe site-ul Poliției
observatornews.ro
Mărturia românului arestat din greșeală și ținut o lună la Rahova. S-a trezit cu poza pe site-ul Poliției
Bianca Iotu de la Insula Iubirii recunoaște că a făcut dragoste în timpul emisiunii! Dezvăluiri rare despre momentele intime
a1.ro
Bianca Iotu de la Insula Iubirii recunoaște că a făcut dragoste în timpul emisiunii! Dezvăluiri rare despre momentele intime
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
useit.ro
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
as.ro
De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
MediCOOL
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
Gabi Bădălău a acuzat-o pe Claudia Pătrășcanu că ar fi încercat să-l agreseze când a dus copilul la școală: ”A chemat pe cineva să filmeze”
Spynews
Gabi Bădălău a acuzat-o pe Claudia Pătrășcanu că ar fi încercat să-l agreseze când a dus copilul la școală: ”A chemat pe cineva să filmeze”
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
DeParinti
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
MediCOOL
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x