”În copilărie, visam să lucrez ca mâncător de junk food”. Acesta era visul tinerei actrițe din cel mai tare serial turcesc al momentului

Publicat pe 17.01.2018 la 15:49 Actualizat pe 17.01.2018 la 16:18

Aste iubita personajului principal, o jurnalista deosebită si de o frumusete rapitoare. Este unul dintre personajele din ”Intrusul”, cel mai tare serial turcesc al momentului.

Este de o frumusețe răpitoare, o jurnalistă devotată, și, totodată, iubita fratelui aflat dincolo de limita legii. Este vorba despre Eylem Aydın, personajul interpretat de Damla Colbay în cel mai tare serial turcesc al momentului, ”Intrusul”, difuzat de postul Happy Channel de luni până joi, de la 22.00.

Actrița, care a împlinit 25 de ani pe 14 ianuarie, a mărturisit, într-un interviu acordat presei din Turcia, că visul ei cel mare din copilărie nu a fot acela de a ajunge actriță.

”Când eram copil, viseam să lucrez ca... mâncător de junk food și să joc jocuri pe stradă”.

Și totuși, spune actrița, în copilărie a făcut primele exerciții actoricești. În oglindă, când imita ce vedea la TV.

”Îmi amintesc că alergam în cameră și imitam în oglinzitot ce vedeam în filme și mă impre impresiona. Nu făceam astapentru că visam să devin actriță, ci pentru a înțelege sentimentele personajelor pe care le imitam. Plângeam, suspinam în fața oglinzii, îmi urmăream nările cum se mișcau când experimentam diverse respirații”, a povestit tânăra actriță, care, în ”Intrusul”, este iubita lui Mert (Aras Bulut).

Difuzat în exclusivitate în România de postul Happy Channel, serialul “Intrusul” este unul dintre cele mai tari seriale turcești ale momentului. Acesta spune povestea a doi frați care ajung de o parte și de alta a legii.

La trei ani, Umut (Aras Bulut Iynemli) a fost răpit de Celal, liderul unui clan mafiot din Istanbul, iar fratele lui, Sarp (Çağatay Ulusoy) crește cu vina dispariției Urmut. În urma evenimentelor petrecute în familia lui, Sarp se înscrie la Academia de Poliție și reușește să iasă în evidență datorită rezultatelor deosebite obținute. Cu scurt timp înainte de absolvire, lucrurile iau o altă întorsătură pentru Sarp, care ajunge în închisoare. Totul este, de fapt, un plan pentru a-i atrage atenția interlopului Celal. După ce este eliberat, Sarp începe să lucreze ca polițist sub acoperire în clanul acestuia. Între timp, Umut (căruia Celal i-a schimbat numele în Mert) ajunge și el în poliție, infiltrat de cunoscutul mafiot pentru a-l ține la curent cu tot ce se pregătește împotriva lui. Inevitabilul se produce, iar Sarp și Mert se întâlnesc fără să știe însă că sunt frați.

Serialul turcesc “Intrusul”(„Içerde”/“Insider”) poate fi urmărit în exclusivitate la Happy Channel, de luni până joi, de la ora 20.00. Fii cu ochii pe Happy!

În articolul ”În copilărie, visam să lucrez ca mâncător de junk food”. Acesta era visul tinerei actrițe din cel mai tare serial turcesc al momentului:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Românii îşi pot monta panouri fotovoltace în balcon. Facturile scad cu peste 50%
observatornews.ro
Românii îşi pot monta panouri fotovoltace în balcon. Facturile scad cu peste 50%
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
a1.ro
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
MediCOOL
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
Ce se întâmplă dacă folosești aceeași față de pernă prea multe nopți la rând. Cât de des ar trebui schimbată, de fapt
Spynews
Ce se întâmplă dacă folosești aceeași față de pernă prea multe nopți la rând. Cât de des ar trebui schimbată, de fapt
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
DeParinti
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
MediCOOL
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x