Protagonista serialului ”MOM” și-a anunțat divorțul pe internet. După un mariaj de 8 ani, a decis să pună punct

Publicat pe 17.01.2018 la 14:39 Actualizat pe 17.01.2018 la 15:11

Ea a anunțat divorțul pe Instagram, el pe Facebook.

Anna Faris, protagonista serialului ”Mom”, difuzat de Happy Channel de luni până joi, de la ora 22.00, a divorțat, după un mariaj de 8 ani.

Anunțul separării a fost făcut în vara lui 2017, pe rețelele de socializare. Prima postare a fost făcută pe Facebook chiar de soțul actriței, Chris Pratt (38 de ani), cunoscut pentru rolurile sale din "Guardians of the Galaxy," "The Lego Movie" şi "Jurassic World".

La rândul ei, Anna Faris (41 de ani) a scris pe pagina sa de Instagram despre divorț. Actrița, cunoscută din "Scary Movie" şi din sitcom-ul "Mom," a postat același text ca și fostul ei soț. Cei doi au un băiețel în vârstă de patru ani. , în vârstă de patru ani.

"Suntem triști să anunţăm despărţirea noastră legală. Am încercat mult timp să rezolvăm problemele. Fiul nostru are doi părinţi care-l iubesc foarte mult şi de dragul lui am dori să păstrăm această problemă privată pe cât posibil. Încă ne iubim, vom preţui mereu timpul petrecut împreună şi vom continua să ne respectăm unul pe celălalt".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În articolul Protagonista serialului ”MOM” și-a anunțat divorțul pe internet. După un mariaj de 8 ani, a decis să pună punct:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Cât costă să îţi pui centrală termică în 2026. Preţurile, cu 30%  mai mari faţă de 2024
observatornews.ro
Cât costă să îţi pui centrală termică în 2026. Preţurile, cu 30% mai mari faţă de 2024
Nattasha Black, imagini din camera de dominatoare. Cum arată locul în care concunrenta de la Insula Iubirii își desfășoară meseria
a1.ro
Nattasha Black, imagini din camera de dominatoare. Cum arată locul în care concunrenta de la Insula Iubirii își desfășoară meseria
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
useit.ro
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Fiica lui Ion Țiriac s-a fotografiat cu „cel mai bun prieten” și și-a luat prin surprindere fanii
as.ro
Fiica lui Ion Țiriac s-a fotografiat cu „cel mai bun prieten” și și-a luat prin surprindere fanii
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
MediCOOL
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
Bianca Dan a lămurit care este relația pe care o are cu Eduard Vlădescu de la Insula Iubirii. Ce a transmis bruneta
Spynews
Bianca Dan a lămurit care este relația pe care o are cu Eduard Vlădescu de la Insula Iubirii. Ce a transmis bruneta
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
MediCOOL
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x