Care au fost cele două seriale turcești care i-au marcat cariera lui Kerem Bürsin. Actorul a spus tot adevărul

Publicat pe 12.11.2024 la 14:49 Actualizat pe 12.11.2024 la 15:29

Kerem Bürsin a vorbit într-un interviu recent despre serialele turcești care i-au marcat începutul carierei în țara natală. După o perioadă lungă pe care a petrecut-o în L.A., acesta a decis să revină pe malul Bosforului.

actori pe platourile de filmare

Care au fost cele două seriale turcești care i-au marcat cariera lui Kerem Bürsin

Happy Channel

Kerem Bürsin este fără doar și poate un actor versatil ce poate interpreta orice fel de personaj. După ce a jucat în două filme produse în L.A, a decis să se reîntoarcă în țara natală. A povestit într-un interviu despre pașii pe care i-a făcut aici pentru a fi unul dintre preferații fanilor.

Care au fost cele două seriale turcești care i-au marcat cariera lui Kerem Bürsin

Are peste 11 milioane de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 200 de fotografii și filmulețe. Cele mai recente dintre acestea sunt din cadrul proiectelor în care s-a implicat activ la momentul actual.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Momentul în care a revenit în Turcia a fost decisiv. Cu toate că își dorea să se reîntoarcă în L.A., a punctat că o regizoare i-a oferit o mână de ajutor și un imbold pentru a-și începe cariera de actor în țara natală.

“Când am revenit în Turcia am fost norocos. Am întâlnit această regizoare care m-a ajutat. Mi-a spus că nu vorbeam bine limba turcă, că aveam accent american, dar că aveam potențial pentru o carieră bună dacă luam lecții de dialect.

Citește și: Kerem Bürsin a fost sfătuit să-și schimbe numele. “Mi-au spus că nu arăt ca un actor turc și că nu am accent turcesc”

Chiar mi-a întins o mână de ajutor, dar eu chiar voiam să mă întorc în L.A. Apoi, când chiar eram pe punctul de plecare, m-a sunat într-o zi și mi-a pus că este un serial la care ar trebui să dau probe, așa că am fost să dau probe. Producătorii voia pe cineva cu un nume cu rezonanță în Turcia, dar regizorul a spus că nu, că mă vrea pe mine.”, a povestit actorul.

A format un cuplu cu colega de platou din Dragostea plutește în aer, însă relația lor a luat sfârșit la un moment dat după ce filmările s-au încheiat. Mulți credeau că sunt un cuplu de invidiat.

Kerem Bürsin a jucat rolul Serkan Bolat în Dragostea plutește în aer

Serialul a avut premiera în anul 2020 și a fost o adevărată revelație pentru Turcia. Povestea nu a fost similară cu ceea ce s-a arătat până atunci pe micile ecrane, astfel că telespectatorii au fost încântați de-a dreptul. Un alt moment important în cariera lui Kerem Bürsin despre care a vorbit mai sincer ca niciodată.

Citește și: Confesiunea surprinzătoare a lui Kerem Bürsin despre fosta parteneră, Serenay Sarıkaya: “O iubesc”

“Acel show a venit într-un moment în care Instagram se afla într-o nouă fază. Cred că l-am folosit și noi foarte bine. A rupt recordul serialului Game of Thrones pe Twitter. Nu știam ce se întâmplă, era o nebunie. Zburam în Spania și aeroportul era plin de fani. La fel în Italia s-a întâmplat. Am zburat pe o insulă mică în mijlocul pustiului și oamenii din aeroport mă strigau pe numele personajului. Abia atunci afli potențialul pe care poate să-l ofere țara ta în lume.”, a menționat actorul.

Nu este de mirare faptul că faimosul Kerem Bürsin își continuă cariera profesională în Turcia, de data asta ca și scenarist, mai ales că se numără printre preferații fanilor. Nu mai are nicio dorință de a reveni în L.A. și locuiește în țara natală.

În articolul Care au fost cele două seriale turcești care i-au marcat cariera lui Kerem Bürsin. Actorul a spus tot adevărul:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
"Sunt mulţi care aşteaptă". De două luni, muncitorii asiatici nu se mai pot angaja în România
observatornews.ro
"Sunt mulţi care aşteaptă". De două luni, muncitorii asiatici nu se mai pot angaja în România
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină de emoție
a1.ro
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină de emoție
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
useit.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
as.ro
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
MediCOOL
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Spynews
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
DeParinti
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
MediCOOL
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x