Cât de mult a crescut băiețelul lui Sherlyn. Copilașul a devenit un cavaler în adevăratul sens al cuvântului

Publicat pe 01.10.2022 la 13:05 Actualizat pe 01.10.2022 la 13:30

Sherlyn Gonzalez este o actriță cunoscută la nivel mondial care și-a câștigat popularitatea datorită rolului din telenovela Cameleones. După nașterea băiețelului său, acum doi ani, actrița s-a retras din lumina reflectoarelor, însă se pare că în ultima perioadă apare tot mai des în atenția publicului.

Sherlyn

Getty

Chiar dacă de-a lungul carierei Sherlyn s-a bucurat de foarte mult succes, fiind apreciată pentru rolurile pe care le-a jucat, odată cu nașterea fiului său, acesta a câștigat prioritate. Rolul de mamă i-a ocupat marea majoritate a timpului, actrița dedicându-se în totalitate familiei.

Cum arată băiețelul lui Sherlyn Gonzalez la doi ani

Recent, actrița a publicat pe pagina sa de Instagram câteva imagini cu fiul său. Fanii au fost încântați să vadă cât de mult a crescut băiețelul, dar s-au bucurat și de faptul că Sherlyn și-a reluat viața publică, împărtășind tot mai des astfel de momente din familie.

O postare cu fiul său pe plajă în timp ce actrița îl privește înduioșător a adunat peste 33.000 aprecieri și mii de comentarii din partea comunității online a vedetei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: William Levy a postat un videoclip de la atrenamentele fiului său. Actorul a lăsat un mesaj emoționant pentru Christopher

Cum a evoluat cariera lui Sherlyn Gonzalez

La 36 de ani aceasta se poate mândri cu o familie fericită, dar și cu ani frumoși de carieră. TVhappy.ro menționează că prima dată Sherlyn a devenit cunoscută în lumea muzicii. În adolescență a câștigat un concurs local numit Let's Play and Sing, și s-a alăturat unui grup orientat spre copii numit K.I.D.S., alături de colegii cântăreți mexicani Dulce María și Fuzz.

Au urmat anii de actorie. A jucat alături de mari actori, având roluri importante în diverse telenovele și filme, printre acestea: Marisol, Alborada, Vaselina (Grease), Caring for the Angel, alături de William Levy, Maite Perroni și Laura Zapata.

Citește și: Burak Özçivit depășește așteptările fanilor în cel mai recent serial. Ce imagini a postat îndrăgitul actor pe internet

Totuși, telenovela Cameleones, lansată pe marile ecrane în 2009 este cea care i-a oferit rolul ce îi va aduce cele mai mari laude și aprecieri.

În articolul Cât de mult a crescut băiețelul lui Sherlyn. Copilașul a devenit un cavaler în adevăratul sens al cuvântului:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Şoferul român de TIR va fi eliberat de poliţia bulgară. Mărturia făcută în faţa procurorilor
observatornews.ro
Şoferul român de TIR va fi eliberat de poliţia bulgară. Mărturia făcută în faţa procurorilor
Ce făcea Mirela Vaida înainte să devină celebră. Detalii mai puțin știute despre începuturile carierei sale
a1.ro
Ce făcea Mirela Vaida înainte să devină celebră. Detalii mai puțin știute despre începuturile carierei sale
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Cum arăta Prințul Marco de la Insula Iubirii pe vremea când practica sporturi de contact. Imagini rare cu soțul Biancăi Ghiurcă
Spynews
Cum arăta Prințul Marco de la Insula Iubirii pe vremea când practica sporturi de contact. Imagini rare cu soțul Biancăi Ghiurcă
Ce să faci când copilul își schimbă brusc comportamentul
DeParinti
Ce să faci când copilul își schimbă brusc comportamentul
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x