Marlene Favela, silueta de invidiat la 43 de ani. Puține vedete pot să îmbrace ținute atât de mulate

Publicat pe 10.12.2020 la 20:49 Actualizat pe 11.12.2021 la 13:46

O știi din ”Pisica Sălbatică” și din ”Zorro”, varianta mexicană a celebrei producții americane ”Masca lui Zorro”, iar acum a reușit să devină una dintre cele mai îndrăgite figuri care cucerește rețelele de socializare cu fotografii realmente extraordinare. Marlene Favela a impresionat cu apariția sa într-o ținutăpe care puține femei ar îndrăzni să o poarte

Marlene Favela, silueta de invidiat la 43 de ani. Puține vedete pot să îmbrace ținute atât de mulate

Profimedia

Deși anii au trecut, Marlene pare că a rămas un etalon în materie de frumusețe. Actrița în vârstă de 43 de ani face furori în mediul online într-o ținută all black cu detalii stilistice originale.

Îmbrăcată toată în negru, cu o pereche de jeansi mulați și o bluză neagră mulată care îi pune în evidență trupul de zeiță, Marlene a făcut furori în rândul doamnelor și domnișoarelor de pe Instagram.

Piesele de rezistență ale ținutei sunt reprezentate de niște centuri prinse în zona bustului său generos, dar și ghetele care au atașate mici gentuțe.

Iată cum arată actrița într-o fotografie de mai bine de 34.000 de aprecieri

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Marlene Favela, protagonista din telenovela "Gata Salvaje", are o fetiță adorabilă. Micuța are 1 an și este deja vedetă pe Instagram

Actrița a mai avut roluri în telenovele precum „Rubi”, „Contra viento y marea”, „Ugly Betty” și desigur, „Zorro, La Espada y La Rosa”, care i-a adus succesul ca protagonistă.

Marlene a apărut în 2013 ca prezentatoarea premiilor la Billboard Mexican Music Awards. La 12 decembrie 2017, Favela s-a căsătorit cu George Seely.

În articolul Marlene Favela, silueta de invidiat la 43 de ani. Puține vedete pot să îmbrace ținute atât de mulate:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Specia adusă din Franţa care promite o afacere profitabilă pe litoralul românesc. Va fi vândută peste un an
observatornews.ro
Specia adusă din Franţa care promite o afacere profitabilă pe litoralul românesc. Va fi vândută peste un an
Cum arată Larisa, iubita discretă a lui Gabi Torje de la Asia Express. Imagini din vacanța romantică în Las Vegas | FOTO
a1.ro
Cum arată Larisa, iubita discretă a lui Gabi Torje de la Asia Express. Imagini din vacanța romantică în Las Vegas | FOTO
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
as.ro
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Gabi Torje și Alin Alexuc le-au dat bătăi de cap Mirelei Vaida și Oanei Tomoiagă la Asia Express! Cum au încercat să le saboteze pe traseu
Spynews
Gabi Torje și Alin Alexuc le-au dat bătăi de cap Mirelei Vaida și Oanei Tomoiagă la Asia Express! Cum au încercat să le saboteze pe traseu
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
DeParinti
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x