AVERTISMENTUL specialiștilor pentru luna SEPTEMBRIE! Ce se întâmplă cu zodiile în zilele: 1 – 4, 6 – 9, 12 – 29

Publicat pe 31.08.2017 la 14:04 Actualizat pe 31.08.2017 la 15:01

Luna Septembrie, una de care ne vom aminti, cu siguranta.

Septembrie este o perioadă cu totul și cu totul deosebită. Specialiștii în astrologie susțin că aceasta marchează debutul unei etape de viață greu de anticipat. Vor fi momente excelente pentru a ne debarasa de un trecut dureros, perimat și pentru a ne scoate la iveală adevărata forță interioară.

Iureșul care se conturează încet, sigur și discret ne va duce spre cu totul alte orizonturi personale și profesionale. Răsturnările de situație vor fi interesante, aparent bulversante, dar toate vor fi spre binele nostru suprem.

Focul este foarte accentuat, urmat de Pământ și apoi de Apă și de Aer la egalitate. Dozarea acestora este greu de realizat, însă cumva Natura prin înțelepciunea ei nemărginită va avea grijă să reechilibreze energiile disonante, atât în structurile noastre interioare, cât și în mediul înconjurător. Că o va face mai mult sau mai puțin zgomotos, asta este cu totul altceva.

Pe 5 Septembrie, planeta Mercur își va relua mișcarea directă în Semnul Leului, moment excelent pentru gândire și comunicare. Urmează pe 6 Septembrie formarea aspectului de Lună plină în Semnul Peștilor și tot pe 6, planeta Marte intră în Semnul Fecioarei.

Sunt zile de o mare încărcătură energetică, pentru că entuziasmul și focul Leului vor fi temperate sau ascunse pe alocuri de influențele Lunii pline din Semnul de Apă al Peștilor. Cum apa stinge focul și situațiile în care suntem implicați vor cunoaște un soi de liniștire, de stingere a focului disonant, metaforic vorbind, aspecte mai mult sau mai puțin recunoscute de fiecare dintre noi.

Momentul de Lună plină de pe 6 Septembrie subliniază aspecte privitoare la muncă în general, sănătate, stil de viață, marcând finalul unor etape.

Un alt moment important de pe parcursul lunii Septembrie este Echinocțiul de Toamnă, moment care marchează începutul Toamnei astronomice, în seara zilei de 22 Septembrie.

Pe de altă parte,Toamna 2017 va fi una inedită, de neuitat conform hărții momentului de Echinocțiu pentru că Semnele cardinale sunt foarte evidențiate. Ascendentul se află la începutul Zodiei Rac, Soarele se află la începutul Zodiei Balanță, Jupiter este în Balanță, Uranus în Berbec în Casa a X-a a socio-profesionalului, destul de elevat în hartă și disonant pentru că se află în mișcare aparent retrogradă, iar în Capricorn îl avem pe Pluto tot în mișcare aparent retrogradă în Casa a VII-a a parteneriatelor de orice fel.

Probabil că evenimentele acestei Toamne se vor focaliza tot în jurul relațiilor matrimoniale, dar și a celor de cooperare la nivel general. Dar, fiind vorba de activarea Semnelor cardinale vom avea de-a face cu multă inițiativă, grabă, agresivitate, demararea unor proiecte personale sau profesionale de anvergură. Oricum, succesul este garantat, atâta vreme cât ne respectecăm pe noi înșine și pe alții, mediul înconjurător și tot ceea ce vrem să realizăm.

Crucea mutabilă alcătuită din Semnele Gemeni, Săgetător, Fecioară, Pești este și ea foarte activă pe tot parcursul lunii, generând instabilitate, dorință și putință de schimbare. Va fi destul de dificil să ne găsim locul, să stăm prea liniștiți sau să ne fixăm obiective clare pe termen lung. Dar putem depune eforturi în acest sens, care vor da roade undeva, cândva.

Luna neagră se află în continuare alături de Saturn în Semnul Săgetătorului. Din nou se vor evidenția aspecte privitoare la relațiile dintre generații, la educația copiilor, la felul în care ne raportăm la generațiile viitoare. Ne-ar prinde bine să fim foarte atenți la copii, la nevoile lor reale, să depunem eforturi sincere și perseverente de a-i înțelege, iubi, accepta așa cum sunt și nu în ultimul rând putem învăța de la ei.

Citește mai departe pe astrocafe.ro.

În articolul AVERTISMENTUL specialiștilor pentru luna SEPTEMBRIE! Ce se întâmplă cu zodiile în zilele: 1 – 4, 6 – 9, 12 – 29:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
observatornews.ro
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
Andreea Popescu, înțepături pentru fostul milionar, plecat cu copiii și iubita în vacanță: „Mă conformez”
a1.ro
Andreea Popescu, înțepături pentru fostul milionar, plecat cu copiii și iubita în vacanță: „Mă conformez”
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
useit.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
as.ro
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
MediCOOL
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Pază, controale și pedepse mai dure în școli. Aproape 40% dintre elevi nu se simt protejați
Spynews
Pază, controale și pedepse mai dure în școli. Aproape 40% dintre elevi nu se simt protejați
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
DeParinti
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
MediCOOL
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x