Deşi tocmai au devenit părinţi, Bianca Drăguşanu şi Victor Slav nu se înţeleg! Uite ce le strică ACUM armonia

Publicat pe 28.09.2016 la 08:36 Actualizat pe 28.09.2016 la 09:08

Bianca Dragusanu s-a razgandit!

Deşi a suferit de curând operaţia de cezariană, Bianca Draguşanu a reuşit să intre în legătură directă prin telefon şi să anunţe starea în care se află. "Sunt foarte obosită", a declarat aseară, la "Un show păcătos".

Şi chiar dacă acum suferă durerile operaţiei, blonda a spus că preferă să treacă oricând prin aşa ceva, doar să o ţină în braţe pe fiica ei, Sofia Natalya.

Acasă, totul este organizat din timp pentru micuţa să fie în cele mai bune condiţii!

Totuşi, ceva le stârşneşte zâzania în cuplu celor doi părinţi: nici acum nu s-au hotărât asupra numelui fetiţei.

Victor Slav îşi doreşte ca ea să poarte numele Sofie, dar, se pare că cel de-al doilea nume, Natalya, încă nu este bătut în cuie. "În cărţi", sunt şi numele de Maria sau Amely, musai să rimeze cu Sofia, care va fi cel predominant.

Regândirea celui de-al doilea nume a fost sugerată de Victor Slav, dat fiind faptul că mai este suficient timp de gândire până la botezul din aprilie.

"Bine, tati, aşa va fi, cum spui tu! Mereu a fost cum spui tu", i-a transmis Bianca iubitului ei, aseară, la !"Un show păcătos!"

În articolul Deşi tocmai au devenit părinţi, Bianca Drăguşanu şi Victor Slav nu se înţeleg! Uite ce le strică ACUM armonia:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Un nou vortex polar loveşte România. Primele ninsori sunt așteptate în doar câteva zile
observatornews.ro
Un nou vortex polar loveşte România. Primele ninsori sunt așteptate în doar câteva zile
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
as.ro
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei
Spynews
Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
DeParinti
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x