În timp, întrevede punctele lor comune - Maitreyi scrie poezii apreciate de Rabindranath Tagore și împărtășește năzuința sa pentru o iubire curată: „Maitreyi e neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amanta perfectă în cea dintâi noapte. Cine ar fi crezut că, pe nesimţite, schimbări atât de mari se pot împlini…?”

Romantica Maitreyi, cunoscută ulterior de lumea întreagă ca Amrita, își pune toate speranțele în acest străin cu șapte ani mai mare decât ea: „ La miezul nopții, pe când privesc stelele, înțeleg ca nu e așa. Ceva ce a crescut în spatele fricii, mai vast decât ea, a distrus-o la rându-i. Este dragostea indestructibilă, dragostea fără de moarte. Flacăra dragostei este cea care arde totul și începe să răspândească lumina. Lumina asta pătrunde în adâncul ființei mele, în cel mai ascuns colțisor al inimii și toate fundăturile oarbe începeau să se lumineze. Toate pretențiile mele, toate autodecepțiile mele se evaporau, dispăreau, am început să văd imaginea întreagă a credinței”.

Iubirea lor înflăcărată piere la fel de brusc precum a început, când tatăl fetei află despre sentimentele celor doi. Deși Eliade este dispus să se convertească la religia hindusă, Dasgupta îl alungă din casă și îi interzice să o mai vadă vreodată. Între timp, Maitreyi este pedepsită după tradițiile lor - obligată să meargă în cerc într-o mandala, până leșină.

“Zac întrebându-mă de ce a distrus el această iubire, un dar al lui Dumnezeu. Și ce dacă el trebuia să plece ? Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singura scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele și continentele care ne despărțeau și am fi devenit “ardhanariswar”. Cele doua euri ale noastre ar fi redobândit desăvârșirea. Dar pot oare occidentalii sa înțeleagă toate astea? Pentru ei, desăvârșirea iubirii are loc în pat. Totuși, el știa, cu siguranță știa. Mă pot vedea din nou pe mine însămi, în brațele lui, în chenarul usii. El îmi șoptește : «Nu trupul tău, Amrita. Eu vreau să-ți ating sufletul.”, scria Maitreyi Devi mult mai târziu, în romanul „Dragostea nu moare”, ca replică a cărții fenomen scrisă de Eliade în 1933.

Titlul cărții devine o profeție. Ani mai târziu, cei doi, Mircea și Maitreyi, se întâlnesc în Chicago, iar atracția e palpabilă: “Maitreyi Devi radia. La fel, şi Eliade. Nu ştiu ce gândeau, dar cred că amândoi erau fericiţi. (…)Când am întâlnit-o, a doua zi, era bucuroasă. Ne-a spus ca şi-a îndeplinit misiunea pentru care a venit la Chicago, anume să îl întâlnească pe Eliade şi să îl facă să se simtă bine în modul tipic bengalez: servindu-i cu mâncare gătită cu propria ei mână. Era fericită şi ne-a povestit despre iubirea ei pentru Mircea. Până atunci nu am ştiut nimic cu siguranţă, aveam doar bănuieli” (Pabitra Sarkar, doctor în lingvistică).

Mircea se schimbase, iar ea nu mai era indianca vulnerabilă, dispusă să renunțe la tot pentru iubire. Eliade s-a căsătorit de două ori și mulți ar fi putut presupune că a uitat aventura nebunească din tinerețe. Numai ei doi au știut adevărul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările