Căsătorit de două ori, îndrăgostit o singură dată! Mircea Eliade și (re)întâlnirea neașteptată cu Maitreyi
Publicat pe 22.04.2014 la 11:04 Actualizat pe 22.04.2014 la 13:28
Despre Mircea Eliade se cunosc prea multe și prea puține în același timp. Nu e român care să nu poată vorbi despre scriitor în termeni precum „istoric”, „profesor”, „filozof”, „La țigănci” și desigur, Maitreyi. Cei mai mulți l-au descoperit prin intermediul cărților sale, fără să știe detaliile iubirii sale neîmplinite și al reîntâlnirii ascunse cu indianca care i-a marcat tinerețea
Hepta
Despre Mircea Eliade se cunosc prea multe și prea puține în același timp. Nu e român care să nu poată vorbi despre scriitor în termeni precum „istoric”, „profesor”, „filozof”, „La țigănci” și desigur, Maitreyi. Cei mai mulți l-au descoperit prin intermediul cărților sale, fără să știe detaliile iubirii sale neîmplinite și al reîntâlnirii ascunse cu indianca care i-a marcat tinerețea
La 23 de ani, tânărul (care dovedise înclinație spre limbi străine, stăpânind italiana, engleza, persana și ebraica), pleacă în India cu o bursă particulară. Aici, studiază limbra sanscrită și aprofundează filozofia indiană cu ajutorul unui bărbat care va avea o importanță colosală în viața sa: Surendranath Dasgupta. Acesta îl invită în casa lui, impresionat de profunzimea gândirii lui Eliade, neștiind că va deschide cutia Pandorei. Invitația sa se dovedește începutul unei povești incredibile de dragoste căruia tot el îi va pune capăt luni mai târziu.
Concret, Mircea o cunoaște pe fiica sa, Maitreyi, o adolescentă de 16 ani. La prima vedere, fata pare să nu aibe nimic din ceea ce el căuta la o femeie: “Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară.”
În timp, întrevede punctele lor comune - Maitreyi scrie poezii apreciate de Rabindranath Tagore și împărtășește năzuința sa pentru o iubire curată: „Maitreyi e neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amanta perfectă în cea dintâi noapte. Cine ar fi crezut că, pe nesimţite, schimbări atât de mari se pot împlini…?”
Romantica Maitreyi, cunoscută ulterior de lumea întreagă ca Amrita, își pune toate speranțele în acest străin cu șapte ani mai mare decât ea: „ La miezul nopții, pe când privesc stelele, înțeleg ca nu e așa. Ceva ce a crescut în spatele fricii, mai vast decât ea, a distrus-o la rându-i. Este dragostea indestructibilă, dragostea fără de moarte. Flacăra dragostei este cea care arde totul și începe să răspândească lumina. Lumina asta pătrunde în adâncul ființei mele, în cel mai ascuns colțisor al inimii și toate fundăturile oarbe începeau să se lumineze. Toate pretențiile mele, toate autodecepțiile mele se evaporau, dispăreau, am început să văd imaginea întreagă a credinței”.
Iubirea lor înflăcărată piere la fel de brusc precum a început, când tatăl fetei află despre sentimentele celor doi. Deși Eliade este dispus să se convertească la religia hindusă, Dasgupta îl alungă din casă și îi interzice să o mai vadă vreodată. Între timp, Maitreyi este pedepsită după tradițiile lor - obligată să meargă în cerc într-o mandala, până leșină.
“Zac întrebându-mă de ce a distrus el această iubire, un dar al lui Dumnezeu. Și ce dacă el trebuia să plece ? Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singura scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele și continentele care ne despărțeau și am fi devenit “ardhanariswar”. Cele doua euri ale noastre ar fi redobândit desăvârșirea. Dar pot oare occidentalii sa înțeleagă toate astea? Pentru ei, desăvârșirea iubirii are loc în pat. Totuși, el știa, cu siguranță știa. Mă pot vedea din nou pe mine însămi, în brațele lui, în chenarul usii. El îmi șoptește : «Nu trupul tău, Amrita. Eu vreau să-ți ating sufletul.”, scria Maitreyi Devi mult mai târziu, în romanul „Dragostea nu moare”, ca replică a cărții fenomen scrisă de Eliade în 1933.
Titlul cărții devine o profeție. Ani mai târziu, cei doi, Mircea și Maitreyi, se întâlnesc în Chicago, iar atracția e palpabilă: “Maitreyi Devi radia. La fel, şi Eliade. Nu ştiu ce gândeau, dar cred că amândoi erau fericiţi. (…)Când am întâlnit-o, a doua zi, era bucuroasă. Ne-a spus ca şi-a îndeplinit misiunea pentru care a venit la Chicago, anume să îl întâlnească pe Eliade şi să îl facă să se simtă bine în modul tipic bengalez: servindu-i cu mâncare gătită cu propria ei mână. Era fericită şi ne-a povestit despre iubirea ei pentru Mircea. Până atunci nu am ştiut nimic cu siguranţă, aveam doar bănuieli” (Pabitra Sarkar, doctor în lingvistică).
Mircea se schimbase, iar ea nu mai era indianca vulnerabilă, dispusă să renunțe la tot pentru iubire. Eliade s-a căsătorit de două ori și mulți ar fi putut presupune că a uitat aventura nebunească din tinerețe. Numai ei doi au știut adevărul.
