“Din Iad”, spre “Jurnalul Fericirii”: Drumul pe care trebuie să-l străbată jurnalista Simona Catrina, ca să învingă cancerul! S-o ajutăm!

Publicat pe 26.06.2016 la 22:24 Actualizat pe 26.06.2016 la 22:32

Cu siguranţă, aţi auzit măcar o dată de numele “Simona Catrina”. Şi dacă nu, suntem siguri, că cel puţin o dată, aţi râs citindu-i savuroasele editoriale.

În prezent, jurnalista este puţin…tristă! A aflat o veste pe care încă nu vrea s-o treacă la capitolul “dramatism”, ci la “Jurnalul Fericirii”! Căci da, chiar dacă a fost diagnosticată cu cancer mamar, în stadiu avansat, aceasta este dispusă să “înoate prin iad” până ce-l va stârpi şi îl va “răsplăti” cum ştie mai bine, printr-o carte!

Însă până acolo, drumul este sinuos! Tratamentul este unul extrem de costisitor, ca să nu mai vorbim de chinul fizic. Unde mai pui că, peste toate, se va lovi, ca orice cetăţean al României, de “rigorile” birocraţiei!

Prietenii, cititorii, iubitorii cultură şi de frumos, s-au mobilizat deja şi au strâns o parte din bani, pentru tratamentul cu citostatice. Însă, numai o singură doză costă 3000 RON, iar ea are nevoie de patru.

După tratamentul pre-operator, urmează intervenţia chirurgicală, din nou, extrem de costisitoare!

Să nu fim pasivi, să nu uităm..să ajutăm!

Acum, puteţi contribui şi voi la “Jurnalul Fericirii Simonei Catrina, donând o sumă de bani aici!

În articolul “Din Iad”, spre “Jurnalul Fericirii”: Drumul pe care trebuie să-l străbată jurnalista Simona Catrina, ca să învingă cancerul! S-o ajutăm!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

Cât costă viața într-un sat cu 400 de locuitori. O femeie trăieşte fără griji cu 900 $ şi mai şi economiseşte
observatornews.ro
Cât costă viața într-un sat cu 400 de locuitori. O femeie trăieşte fără griji cu 900 $ şi mai şi economiseşte
Ce gest a făcut Mirela Vaida față de Valerie Lungu la Asia Express, în fața Irinei Fodor: „Eu așa ceva nu am mai trăit”
a1.ro

Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
useit.ro

De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
as.ro

Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
MediCOOL

O cunoscută vedetă TV a fost ucisă! Cum s-a produs incidentul
Spynews
O cunoscută vedetă TV a fost ucisă! Cum s-a produs incidentul
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
DeParinti
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine

Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste

close
x