FOTO de colecție! Celine Dion, de mână cu gemenii, la înmormântarea soțului!

Publicat pe 23.01.2016 la 16:59 Actualizat pe 23.01.2016 la 17:09

Celine Dion și Rene au împreună trei copii. Gemenii în vârstă de 4 ani și adolescentul de 14 ani. Sunt tot ce i-a mai rămas, iar fotografiile cu ei ne-au tulburat profund.

Au pășit împreună spre biserica în care trupul neînsuflețit al lui Rene a fost depus. Același lăcaș în care Celine și el și-au jurat iubire eternă.

Pentru ultima oară, tabloul de familie arată sumbru, greu de suportat. Totuși, mâinile mamei legate strâns de cele ale copiilor ei, nu te pot lăsa indiferent.

Artista trece poate prin cele mai grele momente ale vieții sale după ce, în decurs de o săptămână, aceasta și-a pierdut jumătatea și fratele.

Așteptăm revenirea vedetei pe scenă și sperăm ca cei mici să-i dea putere să meargă înainte!

sursă foto: mirror.co.uk

În articolul FOTO de colecție! Celine Dion, de mână cu gemenii, la înmormântarea soțului!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro

Săli fără AC şi temperaturi infernale la BAC. De ce şi-au rescris lucrările unii elevi
observatornews.ro
Săli fără AC şi temperaturi infernale la BAC. De ce şi-au rescris lucrările unii elevi
Cum arată vila în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea. Au văzut-o și s-au îndrăgostit de ea pe loc
a1.ro

Happy Channel
HelloTaste.ro
Happy Channel
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
useit.ro

Ce i-a putut dezvălui Sorin Grindeanu lui Gigi Becali, după ce Guvernul Veștea a picat: „Nu-mi vine să cred”
as.ro

Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
MediCOOL

Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Spynews

Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
DeParinti
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric

Happy Channel | V2
HelloTaste
Happy Channel | V2
close
x