GALERIE FOTO! Cele mai frumoase femei se îmbracă în ROȘU

Simbolistica culorilor rămâne una dintre puterile universului cromatic. Încă din timpuri străvechi, obiectele au primit din partea oamenilor asocieri cromatice, iar la rândul lor culorile au primit asocieri ale universului uman. Momentele zilei, punctele cardinale, sau zeitățile sunt unele dintre elementele care aveau câte o culoare bine asociată.

Cele șapte culori ale curcubeului au drept corespondent cele șapte note muzicale, cele șapte ceruri, cele șapte planete, cele șapte zile ale săptămânii, etc. Semnificația simbolică a culorilor conține elemente universal-umane, dar și trăsături diferențiatoare, conotații de ordin cultural-religios. Puterea de simbolizare a culorilor cuprinde o arie foarte largă, întrucât culorile pot fi asociate, în diferite părți ale lumii, elementelor primordiale, dimensiunii spațio-temporale.

Simbolistica culorii poate fi studiată cel mai ușor folosind un dicționar de simboluri. Doi dintre autorii care s-au oprit asupra simbolismului în general, și asupra culorilor în particular sunt Jean Chevalier și Hans Biedermann. În continuarea lucrării vor fi structurate caracteristice făcute de aceștia în dicționarele de simboluri pe care le-au tipărit. (Chevalier, 1969; Biedermann, 1998).

Roșu

Este culoarea cel mai des amintită de persoanele supuse unui experiment în timpul căruia li se cerea să aprecieze culoarea preferată.

Sub forma oxidului de fier, această culoare a însoțit în drumul său omenirea încă din epocile preistorice și a fost întotdeauna folosită în arta rupestră a epocii fierului. Omul de Neandertal presăra pe trupul celor îngropați acest colorant pentru a le reda „culoarea caldă” a sângelui și a vieții. În general , roșul este considerat agresiv, vital și dătător de putere, înrudit cu focul și simbolizează atât iubirea cât și lupta pe viață și pe moarte. Asupra tempermentelor introvertit-melancolice are o acțiune iritantă și de respingere.

În simbolistica propriu-zisă are varii semnificații. În Egiptul antic, numai în „coroana roșie” a deltei (Nilului Egiptului de Jos) avea o semnificație pozitivă, însă în rest roșul era asociat cu șarpele-dușman Apepși cu zeul-dușman Suteh În papirusuri aceste nume apar scrise cu cerneală roșie; animalele colorate în roșu (de pildă câinii) erau detestate, întrucât această culoare era asociată întotdeauna cu actul de violență. În arta precolumbiană roșul era rareori utilizat, de pildă pentru a reprezenta sângele, soarele și focul, iar sub formă întreruptă, pentru a reprezenta pielea. La mayași el reprezintă estul, iar la popoarele din regiunea superioară a vechiului Mexic reprezintă sudul; la fel și la chinezi, unde în timpul dinastiei Chou (1050-256 î. Hr.) roșul (ho) era culoarea sacră, dătătoare de viață, ea anticipând steagurile roșii ale Chinei comuniste. Roșul era și culoarea împărăției zeilor fericirii. Combinația roșu-verde, considerată în Europa dură și agresivă, în China simbolizează longevitatea, de pildă în cazul ciorapilor verzi și fustelor roșii din veșmântul tinerelor fete sau în cazul lămpilor roșii și a vinului verde de la hanuri. „Față roșie” erau numiți bărbații epuizați de dragostea conjugală, a căror moarte timpurie se spune că era iminentă.

În arta tradițională creștină, roșul era culoarea sângelui jertfei lui Hristos și al martirilor, a iubirii arzătoare (de pildă în veșmântul lui Ioan, ucenicul favorit a lui Iisus) și a flăcărilor de Rusalii ale Sfântului Duh. „Roșul cardinal” ar trebui să semnifice că purtătorii acestei culori erau pregătiți pentru moartea prin jertfă pentru biserică. Însă și femeile desfrânate erau înveșmântate în roșu, iar idolii popoarelor păgâne erau deseori vopsiți și fardați în roșu. În Apocalipsa Sfântului Ioan” desfrânata cea mare, Babilonul, era „înveșmântată cu purpură și stacojiu” și călăre pe un monstru cu șapte capete, o „fiară de culoare stacojie plină de nume de hulă”. Pornind de aici, roșul a devenit culoarea infernului și a diavolului, precum și a animalelor” presupus” subordonate acestui tărâm, cum ar fi vulpea și veverița. Culoarea are o semnificație pozitivă ca expresie a iubirii biruitoare și in scenele creației și ale învierii lui Hristos. La veșmintele de liturghie, roșul iese în evidență la sărbătoarea mucenicilor, a Sfântului Duh și a Păresimilor. În simbolistica populară, roșul este culoarea iubirii (asociată de pildă, florilor și îndeosebi trandafirilor), dar și a vieții (astăzi roșu, „mâine mort”) și a furiei („a vedea roșu înaintea ochilor”). Lumina roșie a felinarelor localurilor de noapte simbolizează petrecerile intime și prostituția, iar ca semn de circulație are semnificația strictă de oprire și pericol pentru viață. La luptele cu tauri, culoarea roșie are menirea de a irita animalele sortite morții și de a le face agresive, chiar dacă nu există certitudinea că animalul are capacitatea de a vedea la fel ca omul (el este mai curând iritat de mișcarea „muletei” decât de culoarea roșie).

În alchimie roșul alcătuiește împreună cu albul, un sistem dual și simbolizează principiul material sulf, adică ceea ce arde. Această polaritate ar trebui corelată cu doctrina antică despre procreere, potrivit căreia noua viață apare acolo unde sângele (sângele menstrual) se unește cu sperma albă, aceste două culori fiind în general asociate simbolisticii creației.

În francmasonerie roșul este caracteristic sistemului gradelor înalte din „ritul scoțian”, în opoziție cu gradele „albastre” (Ucenic, Companion și Maestru). În psihologia abisală (potrivit lui E Aeppli,), de pildă în vise, roșul exprimă ceva legat de funcția afectivă. „Acolo unde licărește roșul, sufletul este gata de acțiune, începe cucerirea, încep suferințele, apare sacrificiul, dar apar și apăsările; este vorba, în principal, de o relație sentimentală”.

Iată o serie de doamne puternice îmbrăcate în una dintre cele mai puternice culori!