Luna octombrie, o lună plină de tradiție și sărbătoare creștină. Află ce sărbători celebrăm începând de astăzi

Publicat pe 01.10.2015 la 08:54 Actualizat pe 01.10.2015 la 08:58

În tradiția noastră populară, luna octombrie este numită „brumărel”. Este cea de-a doua lună din străvechiul calendar biblic. Este a zecea lună a anului în calendarul Gregorian și are 31 de zile. Ziua are 13 de ore, iar noaptea are 11 de ore

hepta

În tradiția noastră populară, luna octombrie este numită „brumărel”. Este cea de-a doua lună din străvechiul calendar biblic. Este a zecea lună a anului în calendarul Gregorian și are 31 de zile. Ziua are 13 de ore, iar noaptea are 11 de ore.

Tradiția populară spune că, dacă în luna octombrie este multă brumă sau zăpadă, frig sau ger, luna ianuarie va fi blândă și mai caldă. Dacă va ploua mult, în decembrie vântul va urma să bată puternic, dacă tună, iarna va fi ușoară, iar dacă este ceață multă, va fi zăpadă multă în decembrie. Dacă frunzele arborilor cad curând, anul următor va fi roditor, dacă nu, iarna va fi târzie, dar grea.

Luna octombrie este luna în care țăranii se preocupă în special de treburile gospodăriei. Se culeg poamele, se strânge porumbul, se adună cartofii, napii, se răsădesc zmeura și căpșunii. Este, de asemenea, luna în care se fac arăturile și însămânțările de toamnă, se curăță pomii și grădina.

În noaptea de 24 spre 25 octombrie trecem la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel ora 4.00 va deveni ora 3.00. Ziua de 25 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului. La 23 octombrie, se face trecerea în semnul zodiacal Scorpion.

1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului. Este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată. La ora patru dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi.

Citește mai multe pe tarancutaurbana.ro

În articolul Luna octombrie, o lună plină de tradiție și sărbătoare creștină. Află ce sărbători celebrăm începând de astăzi:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Oraşul în care urşii au ucis 6 oameni într-o singură lună. Ce a declanşat seria de atacuri
observatornews.ro
Oraşul în care urşii au ucis 6 oameni într-o singură lună. Ce a declanşat seria de atacuri
Cum arată casa Mirelei Vaida! Imagini din paradisul unde se retrage prezentatoarea Acces Direct. Ce detaliu s-a văzut în imagini
a1.ro
Cum arată casa Mirelei Vaida! Imagini din paradisul unde se retrage prezentatoarea Acces Direct. Ce detaliu s-a văzut în imagini
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
useit.ro
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
as.ro
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
MediCOOL
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
Puya a reacționat, după ce i s-a spus că merge haotic pe bicicletă, în București. Ce spune despre cel care l-a filmat
Spynews
Puya a reacționat, după ce i s-a spus că merge haotic pe bicicletă, în București. Ce spune despre cel care l-a filmat
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
MediCOOL
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x