Mihai Gâdea, invitat la balul sașilor din Munchen: Antena 3 se va implica în proiectele acestei comunități

Publicat pe 31.01.2016 la 17:16 Actualizat pe 31.01.2016 la 17:19

Mihai Gâdea a fost unul dintre invitații speciali ai Balului sașilor din Munchen, Germania. Asta după ce Antena 3 a realizat o serie de reportaje despre tradițiile acestei minorități din România.

"În urma reportajelor Antena 3 despre sărbătorile și satele săseşti din România, am avut plăcerea să fiu invitat aseară la balul saşilor de la Munchen. A fost o seară excepțională! M-am simțit foarte bine în mijlocul lor şi mi-am adus aminte cu mare plăcere de copilăria mea la Lisa, un sat dintr-o zonă cu mulți saşi, de la poalele Făgăraşului. Am discutat şi despre proiectele lor şi despre implicarea Antena 3 în aceste proiecte. Vă asigur că vom face lucruri extraordinare împreună!", a scris Mihai Gâdea, pe Facebook.

AICI puteți vedea reportajele Antenei 3 despre sașii din România.

În articolul Mihai Gâdea, invitat la balul sașilor din Munchen: Antena 3 se va implica în proiectele acestei comunități:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

Plafon dublat la 140.000 de euro pentru Noua Casă. Cât ar putea da tinerii din salariu pe rată
observatornews.ro
Plafon dublat la 140.000 de euro pentru Noua Casă. Cât ar putea da tinerii din salariu pe rată
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au stârnit revolta concurenților la Asia Express. Cum au folosit jokerul: „Ne-a înghețat”
a1.ro

Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
useit.ro

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
as.ro

Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
MediCOOL

Sebastian Dascălu de la Insula Iubirii, sezonul 6, a dat-o uitării pe Cristina Nimereală! Fostul concurent are o altă iubită
Spynews

Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
DeParinti
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă

Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste

close
x