Stela Popescu a murit. Iată care a fost ultima sa apariție publică

Publicat pe 23.11.2017 la 16:48 Actualizat pe 23.11.2017 la 16:57

Cum arata actrita!

Stela Popescu a părăsit definitv scena vieții. La aproape 82 de ani, marea actriță și-a păstrat frumusețea dintotdeauna.

Cochetă și mereu cu zâmbetul pe buze, Stela Popescu și-a făcut aparișia la un eveniment monden chiar cu două zile înaintea decesului, organizat la Ambasad’Or, în Otopeni. La Gala Femeilor de Succes, Stela Popescu a stat la aceeași masă cu solista Monica Anghel și cu vedeta TV Andreea Marin, a râs, a glumit, a socializat și a molipsit audiența cu farmecul ei. Era cochetă, așa cum ne-a obișnuit mereu, și avea un tonus excelent.


Actrița Stela Popescu a murit, joi, 23 noiembrie 2017. Ea ar fi împlinit, în decembrie, 82 de ani.
Trupul ei a fost găsit de un echipaj SMURD, alertat de vecinii actriței. Din păcate, pentru marea actriță nu s-a mai putut face nimic.

Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei, considerat dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov.

În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase". În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în 2017.

Între anii 1971 și 1979 face cuplul, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela Popescu - Alexandru Arșinel, acesta a debutat în 1979.

În articolul Stela Popescu a murit. Iată care a fost ultima sa apariție publică:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Vremea de mâine 23 septembrie. Frigul pune stăpânire pe România. 12 grade în timpul zilei și lapoviță la munte
observatornews.ro
Vremea de mâine 23 septembrie. Frigul pune stăpânire pe România. 12 grade în timpul zilei și lapoviță la munte
Program TV Antena 1. Ce poți vedea în următoarea ediție din Insula Iubirii. Imaginile care dezvăluie totul:„Cât să te controlezi?”
a1.ro
Program TV Antena 1. Ce poți vedea în următoarea ediție din Insula Iubirii. Imaginile care dezvăluie totul:„Cât să te controlezi?”
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
useit.ro
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
as.ro
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
MediCOOL
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
Fratele Biancăi Iotu de la Insula Iubirii le-a răspuns celor care îi critică sora din cauza diferenței de vârstă: ”Eu iau toate mamele, toate divorțatele”
Spynews
Fratele Biancăi Iotu de la Insula Iubirii le-a răspuns celor care îi critică sora din cauza diferenței de vârstă: ”Eu iau toate mamele, toate divorțatele”
Ce trebuie să știi dacă ai o sarcină cu risc crescut
DeParinti
Ce trebuie să știi dacă ai o sarcină cu risc crescut
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
MediCOOL
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x