Tradiții și obiceiuri de Florii. Ce e BINE să faci în această zi

Publicat pe 09.04.2017 la 09:14 Actualizat pe 09.04.2017 la 09:23

Sarbatoarea Floriilor este una dintre cele mai importante din an si deschide perioada sarbatorilor de Paste.

Creştinii serbează duminică Floriile sau Duminica Stâlpărilor, care marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de o mulţime de credincioşi care ţineau în mâini ramuri de măslin şi de finic.

Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai importante din an şi deschide perioada sărbătorilor de Paşte. În ziua de Florii există obiceiul ca oamenii să meargă la Biserică având în mâini ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfinţite de către preot. De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după care începe Săptămâna Patimilor.

Cu o săptămână înainte de patimile sale, Iisus Hristos a intrat în Ierusalim pe un asin, înconjurat de cei 12 apostoli. Mulţimea, recunoscându-l ca pe adevăratul Mântuitor, l-a întâmpinat cu ramuri de finic şi cântări de bucurie. Iisus şi-a pregătit singur intrarea ca să fie recunoscut ca fiind Mesia, iar când l-au văzut, oamenii au început să strige: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.”

Floriile deschid ciclul sărbătorilor de Paşte, care se încheie la Înălţarea Domnului.

În ziua de Florii există obiceiul ca oamenii să meargă la Biserică având în mâini ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfinţite de către preot, obicei care aminteşte de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când a fost întâmpinat de mulţime cu ramuri de măslin, crenguţe de palmier sau cu flori.

Crenguţele de salcie vor fi împărţite credincioşilor ce au participat la slujba de Florii, care le vor duce acasă şi le vor pune la icoane, la geamuri, la uşi şi la porţi, pentru a le apăra casele de rele şi necazuri.

Sărbătoarea de Florii înseamnă şi a doua “dezlegarea la peşte”, după cea de la Buna Vestire, pentru cei care ţin post.

Ziua de Florii reprezintă şi începutul ultimei săptămâni a Postului Paştelui sau Săptămâna Patimilor.

Din seara de duminică, bisericile încep slujbele speciale ale Săptămânii Mari, numite denii. În aceste slujbe pot fi regăsite toate momentele remarcabile din viaţa Mântuitorului, de la intrarea acestuia în Ierusalim şi până la Învierea Sa din morţi.

Tradiţii şi obiceiuri de Florii

În unele zone ale ţării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai puternici.

De Florii, oamenii merg pe la mormintele rudelor pentru a le agăţa de cruci crenguţele de salcie, astfel aceştia vor şti că Paştele se apropie.

Tot în ziua de Florii, există tradiţia ca şnurul de la mărţisor să fie agăţat într-un copac înmugurit sau înflorit, pentru a avea sănătate şi belşug în anul ce urmează.

Există în unele zone ale ţării şi obiceiul ca fetele singure să-şi pună busuioc sub pernă ca să devină mai frumoase şi mai dorite de flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an.

În alte zone, de Florii se scoate zestrea se scoate din casă, pentru a fi aerisită.

Un alt obicei întâlnit în unele zone este acela ca părinţii să îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când vin de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

În duminica Floriilor sunt serbaţi cei care poartă nume de flori: Viorel, Viorela, Margareta, Camelia, Brânduşa sau Lăcrămioara, dar şi cei care sunt botezaţi Florin, Florina sau cu nume derivate ale acestora.

În acest an, Floriile, ca şi Paştele, sunt sărbătorilte în aceeaşi zi de ortodocşi şi catolici.

În articolul Tradiții și obiceiuri de Florii. Ce e BINE să faci în această zi:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
A câştigat o adevărată avere la loterie cu un loz de 20 de euro. Numărul 13 i-a adus noroc
observatornews.ro
A câştigat o adevărată avere la loterie cu un loz de 20 de euro. Numărul 13 i-a adus noroc
Suedia - România 2-1. Gică Hagi pierde primul meci oficial de la revenire! Partida s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!
a1.ro
Suedia - România 2-1. Gică Hagi pierde primul meci oficial de la revenire! Partida s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
useit.ro
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
as.ro
Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
MediCOOL
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
Puya a reacționat, după ce i s-a spus că merge haotic pe bicicletă, în București. Ce spune despre cel care l-a filmat
Spynews
Puya a reacționat, după ce i s-a spus că merge haotic pe bicicletă, în București. Ce spune despre cel care l-a filmat
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
MediCOOL
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x