Poate ai tinde sa crezi ca este un pustan pierde-vara, dar ai fi uimita sa afli ca este un barbat de aproape 35 de ani, care lucreaza “cu carti”. Se descrie ca fiind un tip rezervat si manierat. Genul de coleg care iti sare in ajutor cand ai o problema, iti zice o gluma buna in pauza de masa sau pe care stii ca te poti baza cand ai ceva de rezolvat.
Nu este un caz special. Sondaje care au avut la baza interviuri cu adepti ai stilului de viata BDSM au ajuns la concluzii ce contrazic primele idei care ar putea sa iti treaca prin minte: marea majoritate au peste 25 de ani - pana in 59 (86%), mai bine de jumatate dintre ei au terminat cel putin liceul, iar 32% au absolvit cursuri universitare si 48% din ei se declara crestini.
Si daca traiati cu impresia ca sunt doar niste norocosi care au trecut prin scoala, aflati ca marea majoritate (83%) au declarat ca au venituri peste medie si locuri de munca in cele mai diverse domenii, de la corporatisti si functionari publici, la directori in domeniul sanitar, IT sau chiar politicieni. Mai bine de jumatate dintre ei sunt barbati (57%) si doar 8% dintre toti cei intervievati au orientari homosexuale, marea majoritate (68 %) fiind heterosexuala sau bisexuala (21%).
Gandul ca lucrurile acestea se intampla doar "in strainatate" poate te vor face sa crezi ca este un grup restrans de oameni care adora sa fie biciuiti sau sa pedepseasca. Chiar daca nu se stie numarul exact, acest tip de comunitate exista in orice tara, Romania nefacand exceptie. Pe site-urile specializate de tipul fetlife.com, comunitatea romaneasca numara mii de utilizatori.
Revenind la Mr. C., i-am adresat cateva intrebari despre stilul lui de viata si ce inseamna, in viziunea lui, BDSM:
“Sunt un barbat cu o minte diabolica si un caracter delicios de intunecat, ce savureaza intens sa testeze limitele femeilor pe care le accepta ca supuse.”
Mr.C. despre el
Euforia.tv: Pe internet esti un Stapan, dar cum esti in viata de zi cu zi?
Mr. C. : Sunt o persoana rezervata, cu bun simt. Sunt tipul caruia poti sa ii ceri ajutorul daca ai nevoie de ceva, care iti spune bancuri, care incearca sa le fie aproape celor la care tine.
Euforia.tv: Dincolo de mediul online, unde intalnesti persoane cu aceleasi interese?
Mr. C. : Cel mai des, nu in cluburi sau baruri, ci mai degraba prin cercurile de cunoscuti pe care ii am. Daca ajungem sa discutam indeajuns de intim, cei din jur marturisesc, uneori, interesul lor pentru acest tip de experiente.
Euforia.tv: Ai "convertit" pe cineva la BDSM?
Mr. C. : Nu cred ca cineva poate fi "convertit". Crestem crezand ca unele lucruri sunt "gresite", "rele" sau "rusinoase". Asadar, ceea ce ar putea fi de interes pentru cineva - chiar daca e tabu - ramane neexplorat. Am aratat celor din jur ca nu judec pe nimeni si cred ca e in regula sa iti placa lucruri care altora nu le provoaca placere. Unele s-au aratat deschise sa experimenteze si le-am ajutat sa exploreze noi trairi.
Euforia.tv: Tu cum ai aflat ca acesta este stilul care te reprezinta?
MR. C.: Chiar daca in perioada adolescentei sexul este intotdeauna o preocupare in mintea unui pusti, nu a existat un moment anume. Chiar si acum, BDSM nu e ceva ce traiesc 24/7. E ceva ce imi face placere, dar nu fac asta continuu.
Euforia.tv: O parte dintre postarile tale (din retelele sociale) sunt educationale si altele sunt pur si simplu invitatii in "lumea ta". De ce postezi? Ce iti doresti sa obtii din asta?
Mr. C .: In primul rand este vorba de siguranta. Sunt multi Stapani, atat femei, cat si barbati, carora le place sa isi raneasca "supusii", la fel cum multi dintre acestia, raniti in alte moduri, vin sa caute vindecare in acest tip de viata, in loc sa caute consiliere psihologica. Recomand cu tarie precautie in absolut tot. La fel cum nu te-ai casatori cu cineva la prima intalnire, tot asa nu trebuie sa te arunci in acest tip de relatie. Deciziile pentru ceea ce trebuie sau nu trebuie sa faci la o "intalnire" de acest tip trebuie luate cu mult inainte sa apara pasiunea, cand ai inca mintea limpede. Odata ce intervine pasiunea, oamenii sunt dispusi sa incerce lucruri pe care, in mod normal, nu le-ar face niciodata. Multi din cei care ma citesc au o gramada de lucruri de rezolvat in fiecare zi. Muncesc mult. Ii ajuta pe altii. Isi petrec multa vreme incercand doar sa o scoata la capat. Imi place sa scriu "invitatiile" pentru a adauga ceva nou in ziua lor - ceva doar pentru ei/ele, un moment in care sa viseze.
Euforia.tv: Intr-una din insemnarile tale spui cat de important e respectul in comparatie cu iubirea. Cum schimba iubirea o relatie sub-dom (supus-stapan) in care exista deja respect?
Mr. C.: Cand cineva ti se supune, iti lasa totul pe mana – de la sanatatea fizica la cea mentala si emotionala. Este o responsabilitate foarte importanta si profund intima, care trebuie tratata cu incredibil de multa atentie. In timpul unei astfel de intalniri, cel supus poate uita tot ce i se intampla in viata de zi cu zi, responsabilitati, griji si se poate concentra doar la ceea ce urmeaza. Stapanul, pe de alta parte, este cel care analizeaza constant partenera/partenerul - trairile, reactiile - avand grija ca acesta sa fie in regula. E o responsabilitate uriasa sa ai grija ca cea/cel cu care esti sa isi testeze limitele, dar sa nu treaca dincolo de ele. Acestea fiind zise, pentru mine, indiferent ca sunt implicat emotional sau nu, nu schimba cu nimic grija pe care o am cu o supusa. Cu toate ca, asa cum se intampla in orice, atunci cand exista si iubire, intreaga experienta este si mai frumoasa.
Euforia.tv: Care ar fi o experienta BDSM pe care ai dori sa o impartasesti cu cititoarele www.euforia.tv?
Mr. C.: O tipa cu care obisnuiesc sa ma intalnesc a avut recent o zi foarte stresanta la serviciu. Mi-a spus foarte clar ca va fi ultima persoana care va pleca din de la birou, din cauza proiectului pentru care lucra. Asa ca i-am facut o vizita in seara respectiva si, timp de o ora, am facut-o sa uite de stresul si nebunia job-ului . In spatele usii incuiate a biroului sau, a fost obligata sa isi intre in rol, a fost plesnita peste fese si a fost posedata. Dupa ce s-a terminat scena, am ajutat-o sa sa relaxeze si sa se concentreze (din nou). Si-a terminat proiectul calma, iar in urmatoarea zi a primit chiar si felicitari pentru efortul depus la proiect. Nu as putea sa traiesc acest stil de viata fiecare minut din fiecare zi, dar e placut sa te poti elibera de restul lumii din cand in cand
“Cei care asteapta au parte de lucruri bune, cei care se supun de placeri nebanuite”
Mr.C. despre BDSM
Euforia.tv: Cum ai descrie experienta BDSM?
Mr. C.: Daca stabilesti cat de departe vrei sa mergi, inainte ca sentimentele, emotiile si dorintele sa preia controlul, poate fi o experienta minunata. Este jumatate fictiune, jumatate realitate. Atunci cand partenerii se respecta reciproc si comunica unul cu celalalt, este o activitate superba.
Euforia.tv: Stilul de viata BDSM este o nevoie sau o alegere?
Mr. C.: Pentru mine, se aseamana cu rondelele de morcov folosite pentru a decora farfuria sau cu o garnitura. Apetitul meu este prea capricios pentru a putea fi multumit de un singur fel de mancare, indiferent de cat de delicios este acesta.
Euforia.tv: Cum crezi ca influenteaza romanele erotice (de tipul "Cincizeci de umbre") perceptia despre BDSM ?
Mr. C.: Gandeste-te la trupa favorita, pe care ai ascultat-o de cand s-a lansat. La un moment dat, devine populara, o auzi peste tot la radio, iar oamenii sunt de-a dreptul indragostiti de ea. O parte din fanii vechi bat in ofensiva spunand ca ei au ascultat-o de la prima melodie. E posibil sa existe fani mai noi, care doar sa indrageasca ritmul si sa nu poata numi nici unul din membrii trupei si cu toate acestea sa se proclame fani inraiti. Pot exista altii care incearca sa afle cat mai mult despre trupa si sa le placa atat de mult, incat sunt fani pentru toata viata. Exact acelasi lucru se intampla si in “domeniul” acesta. Cartea este fictiune si un roman erotic invaluit in BDSM. Este clar ca a atins ceva corzi daca a prins atat de bine, dar relatia dintre personaje este foarte departe fata de ceea ce intalnesti, sau ar trebui sa intalnesti, in realitate.
Euforia.tv: Procentul de femei mature care a citit cartea in Statele Unite si in Marea Britanie e destul de mare. In Romania, cartea este destul de populara in randul adolescentilor. Crezi ca e OK ca tinerii ca citeasca/experimenteze prin literatura acest tip de comportament sexual?
Mr. C.: Las asta la aprecierea parintilor. Pe conturile mele de socializare nu permit insa tinerilor sa ma urmareasca. Cred ca adolescentii au destule pe cap si fara sa fie nevoie sa adauge pe lista si activitati atat de complexe si dureroase precum BDSM. Cred sincer ca, pentru cei mai multi, pana nu ating o varsta de cel putin 25 de ani, acest tip de relatie e prea complex. Tineri care au deja varsta legala si vor sa faca sex salbatic? E in regula! Dar trebuie sa te cunosti cu adevarat pentru a face parte si a beneficia, in siguranta, din acest mod de viata.
Euforia.tv: In opinia ta, literatura erotica are un impact asupra apetitului sexual al unei persoane?
Mr. C.: Cred ca ar putea avea. Depinde, desigur, de persoana si de calitatea cartii. Cred ca lectura este un mod minunat si sigur prin care oamenii pot invata despre lucrurile pe care le-ar placea sa le incerce. Singurul lucru de care trebuie sa tina cont este ca, atunci cand citim sau ne imaginam, totul decurge perfect. Totul e exact asa cum ar trebui sa fie. Insa, ceea ce suna incredibil de bine in teorie, in practica poate fi groaznic. Asa ca, din nou, recomand o abordare prudenta .
Euforia.tv: Publicatii importante incep sa abordeze ca subiect lumea BDSM. De exemplu, echipa revistei GQ Spania i-a propus regizorului Alvaro de la Herran realizarea unui scurtmetraj inspirat din relatia celor doua personaje din “Cincizeci de umbre ale lui Grey”, care a fost publicat ulterior pe Internet. Crezi ca presa acorda prea multa atentie subiectului?
Mr. C.: In primul rand, desi este un scurtmetraj erotic, este o reprezentare destul de slaba a dinamicii relatiei Stapan/supusa. Daca o supusa ingenunchiata in fata Stapanului sau i-ar apuca mana dintr-o data, lucrurile nu ar merge bine. In ceea ce priveste importanta care se acorda subiectului, daca o revista serioasa de stiri precum Time ar publica o serie de articole informative despre lumea BDSM, as fi interesat. Initiativa GQ de a defila ostentativ in fata privitorilor un barbat “sculptat” si o femeie frumoasa imbracata in piele si lanturi pare a fi mai mult despre vanzarea de exemplare decat despre educarea publicului cu privire la un stil de viata.
Euforia.tv: La final mai avem o intrebare, avand in vedere ca ai zis ca lucrezi “cu carti”: Ce se leaga mai usor: o carte sau o femeie?
Mr. C: Amandoua vin cu bucuriile lor si ambele pot deveni povesti minunate. In timp ce ma bazez pe prima pentru a-mi castiga existenta, a doua e cea care adauga-mi sare si piper vietii.